Anunțul municipalității privind închiderea circulației pe Podul Decebal timp de 4 luni, l-a făcut pe consilierul Marin Lupaș să facă cunoscut publicului viziunea sa pentru o abordare alternativă.
„Infrastructura se poate repara și fără deranjamentele deja cuoscute. Asta înseamnă ca în administrația locală să punem oamenii pe primul loc, nu firmele și contractele cum se întâmplă acum. Și mă refer la reparații pentru că ceea ce tot face Primăria în acești ani nu se poate numi modernizare. A turna asfalt pe niște tronsoane de drum deterioriate în timp sau ieșite din scurtul termen de garanție nu se poate numi modernizare.
La fel și la Podul Decebal, aflat într-o stare deteriorată de multă multă vreme, se va proceda la reparații capitale fix într-o perioadă în care oamenii au nevoie să își reia activitățile după lunga perioadă a stării de urgență. Acum în loc să reînceapă activitățile economice, o să piardă timp blocați în trafic, cum deja s-a întâmplat vineri la Podgoria. Acest lucru se putea evita. Interesant că aceeași firmă care s-a ocupat de stadion cu bine-cunoscutele întârzieri de ani de zile și acte adiționale este câștigătoarea licitației la podul închis, momentan, pentru 4 luni.
Cred că este nevoie de o atenție mai strictă din partea adminitrației locale privind aceste firme. Și cu siguranță se puteau prioritiza altfel lucrările în acest proiect, mai ales că lucrările la șosele au continuat în ultimele două luni când circulația a fost strict limitată. Dar, cum ziceam, pentru acest lucru trebuie prioritizat confortul cetățenilor nu al firmelor care lucrează pe bani publici. Cred că este posibilă o atsstfel de abordare alternativă, dacă există voință politică”, a declarat Marin Lupaş.
No Comments
Comments for Lupaș (PRO România): infrastructura se poate repara și fără deranjamente are now closed.