A trecut peste un an de când Marin Lupaș a solicitat un audit independent privind situația financiară și de resurse umane la CET. Propunerea nedorită de Primărie, nici de PNL și nici de PSD, ar fi fost potrivită în aceste zile când sindicatul angajaților acuză conducerea societății de termoficare că își mărește indemnizațiile fără motive și bază legală. Lupaș solicită public Consiliului de Administrație de la CET să vină cu explicații nepolitizate în cadrul Consiliului Local și sesizează Prefectura în legătură cu posibila depășire a cadrului legal.
„Nu-mi place că au loc astfel de situații, cu politizare excesivă și atacuri la persoană, când discuția ar trebui să se poarte în jurul a ce putem facem pentru a oferi arădenilor un preț corect la căldură și apă caldă. Vedem că surprinzător, într-o societate falimentară cum se prezintă CET-ul, se doresc măriri de indemnizații în cadrul conducerii. De fapt, conform cu informațiile prezentate în mass-media, s-au încheiat deja contracte în afara cadrului legal hotărât de Consiliul Municipal Local!”, a declarat Marin Lupaș.
„Ar fi fost bun un audit astăzi, am fi văzut cum se prezintă situația financiară și unde este nevoie de bani cu adevărat – în rețelele de distribuție, în tehnologizare etc. Solicit prin această comunicare publică Consiliului de Administrație al CET să prezinte într-un mod profesionist, fără conotații politice, în cel mai scurt timp în CLM care este aportul membrilor săi, mai exact care este contribuția pe care o aduc ei și ar justifica o creștere aproape dublă a indemnizațiilor”, mai adaugă consilierul municipal independent.
Prefectura sesizată
Lupaș dorește să fie respectat cadrul legal întru totul, așa că va sesiza Prefectura în această speță. „Înțeleg că atunci când se ia o hotărâre în Consiliul Local aceasta se duce la îndeplinire. Trebuie să lămurim fără echivoc dacă cei din conducerea CET își depășesc atribuțiile și mai important dacă aduc prejudicii instituției. Nu ar fi primul caz penal la care am asista acolo. Am văzut în trecut, aduc aminte aici cel mai recent atribuirea Ștrandului, că primarul nu respectă ce votează CLM, dar mă aștept ca acest comportament să nu fie replicat de către cei din societățile din subordinea Consiliului Local”, a concluzionat consilierul municipal independent.
No Comments
Comments for Lupaș sesizează Prefectura privind recentele observații aduse Consiliului de Administrație al CET are now closed.