Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă a anunţat vineri, 12 ianuarie, că va anula creşterea impozitului atât în cazul clădirilor rezidenţiale pentru persoane fizice, cât şi în cazul terenurilor situate în intravilan la categoria de folosinţă „terenuri de construcţii”.
„Am luat decizia de anulare a hotărârii de creștere a impozitelor în municipiul Arad, având în vedere faptul că suma care se strângea ca urmare a acestor majorări nu era mare. Vorbim despre 4 milioane de lei, în condiţiile în care municipalitatea a virat numai luna aceasta CET-ului, 6 milioane de lei. Impozitele vor rămâne tot cele din 2015”, a afirmat Gheorghe Falcă.
Cum bugetul municipiului Arad în 2018 este cu 16 milioane de euro mai sărac decât în anul precedent, edilul Falcă mizează acum, mai mult ca oricând, pe sprijinul Guvernului şi implicarea parlamentarilor.
„De aici încolo voi cere celor două partide – USR și PSD, să aducă banii necesari pentru subvenția la CET. Anul 2018 ar trebui să fie anul de finalizare al Stadionului UTA. Guvernul României are un contract cu Primăria de a acorda 2,5 milioane de euro pentru Stadionul UTA. Reprezentanții cetățenilor în Parlamentul României trebuie să lupte pentru ca Guvernul României să îndeplinească obiectivele necesare pentru Arad. Din 2012 în municipiul Arad sunt trei investiții oprite în educație: la Liceul Aurel Vlaicu, la Liceul CFR și la Liceul de Construcții. Vreau să-i văd pe acești parlamentari cum se vor bate București pentru continuarea acestor trei investiții. Mai mult de atât în municipiul Arad există un hotel al Ministerului Educației în zona Parcului Reconcilierii, un hotel care în acest moment este realizat în procent de 90%. Eu cred că parlamentarii arădeni vor face demersurile necesare astfel încât în anul 2018 și acel hotel să fie finalizat și evident Aradul să beneficieze de un astfel de obiectiv.”, a precizat primarul municipiului Arad.
Proiectul de hotărâre care prevede anularea creşterii impozitului cu 25 % în cazul clădirilor rezidenţiale pentru persoane fizice, respectiv 5% în cazul terenurilor situate în intravilan la categoria de folosinţă „terenuri de construcţii” a fost deja elaborate. El va fi supus votului în următoarea şedinţă de Consiliul Local Municipal.
No Comments
Comments for Majorarea impozitelor anulată ! are now closed.