Marius Copil (24 de ani, 194 ATP) a reușit azi cea mai bună performanță a carierei, reușind calificarea în turul secund la Australian Open, după victoria împotriva spaniolului Pablo Andujar, poziţia 43 în clasamentul mondial, scor 6-2, 6-2, 7-5!
La capătul unui meci care a durat două ore și 5 minute, „Tunarul din Carpați” și-a trecut în cont nu mai puțin de 18 ași, având același număr la loviturile câștigătoare și doar patru erori neforțate. Arădeanul a reușit șapte break-uri, din 12 posibilități, adversarul său fructificând doar două din cele nouă șanse avute.
În urma celor patru succese de la Antipozi, trei în calificări și una pe tabloul principal, Marius Copil și-a sigurat un premiu de 60.000 de dolari și 70 de puncte în clasamentul ATP.
În turul secund, reprezentantul CSM Arad îl va avea ca adversar pe elvețianul Stan Wawrinka(29 de ani, 4 ATP), nimeni altul decât deținătorul trofeului!
No Comments
Comments for Marius Copil în turul doi la Australian Open! Va juca cu deținătorul trofeului! are now closed.