Consilierul judeţean PSD Marius Sulincean atrage din nou atenţia opiniei publice asupra calităţii extrem de proaste a drumurilor judeţene, în condiţiile în care din cauza acestui fapt s-a produs un nou incident neplăcut, de această dată la Ghioroc.
„Cu aproximativ o săptămână în urmă colegul meu Florin Tripa solicita implicarea urgentă a a conducerii Consiliului Judeţean Arad pentru a reglementa situaţia drumului judeţean DJ 708 (Dieci-Crocna) care devenise impracticabil.Acum, chiar la intrarea în Ghioroc, la coborârea de pe viaduct, a avut loc o tasare masivă ce a atras după sine consecinţele de rigoare.Discutăm despre un drum judeţean făcut pe fonduri europene, este vorba despre DJ 708C (Sâmbăteni-Ghioroc), parte a proiectului denumit generic „Drumul Vinului”.Putem bănui, luând în calcul şi ploile abundente din ultima vreme că datorită unei compactări necorespunzătoare a straturilor de rezistenţă ale drumului s-a produs o tasare apreciabilă.Ceea ce este însă clar, indiferent de detaliile tehnice, este că avem de-a face cu o serie de lucrări la nivel judeţean de o calitate mai mult decât îndoielnică şi această situaţie persistă de mai bine de 10 ani.Mă întreb şi eu retoric cine suportă costul lucrărilor de reabilitare în cazul Ghioroc şi mai ales câtă vreme o să pună în pericol conducerea CJA siguranţa cetăţenilor din judeţ.Nu este normal să stăm cu sufletul la gură că orice ploaie poate determina în câteva zile surpări, tasări sau apariţia unor veritabile cratere precum în cazul Dieci-Crocna.”, afirmă consilierul judeţean Marius Sulincean
No Comments
Comments for Marius Sulincean : Nu este normal să stăm cu sufletul la gură că orice ploaie poate genera situaţii critice la nivelul drumurilor din judeţ are now closed.