„În lipsa viziunii şi oricărei strategii privind administrarea societăţilor din subordine, Iustin Cionca şi locotenenţii săi procedează precum Gheorghe Falcă. Adică, iniţiază proiecte de Consiliu ce conduc la noi şi noi majorări de tarife la serviciile destinate arădenilor.” este de părere Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Judeţean Arad.
„Vom ajunge la situaţia ridicolă şi periculoasă în care cetăţenii judeţului Arad vor plăti mai mult pentru apa de la robinet decât dacă ar a fi să o cumpere de la Alimentara. Iar asta pentru că PNL Arad se încăpăţânează să-i jefuiască pe cetăţeni dacă tot a crescut Guvernul PSD salariile. Atrăgeam ieri atenţia pe reţelele de socializare asupra faptului că echipa liberală aflată la conducerea CJA face demersurile necesare pentru a majora tarifele la apa potabilă şi la canalizare. Aşa fără nicio justificare, pentru că politrucii partidului nu au nici cea mai vagă idee despre cum se administrează o societate. Nu vă mai ajung banii pentru salariile clientelei PD-PNL, care trage mâţa de coadă la compania Apă-Canal, în posturi gras remunerate din banii contribuabililor ? Sau poate v-a sfătuit chiar doamna Gianina Pistru, consilierul personal a directorului Bănăţean ? Totul are un preţ, unul politic iar voturile umile şi obediente ale PMP i-au adus răspopitului Florin Remeţan postul de director economic la aceeaşi societate. Asta după ce s-a afurisit de socialism şi social-democraţie şi a luat în braţe Biblia după Băsescu. În schimb Remeţan şi băsiştii săi din Consiliu fac jocurile echipei Cionca şi mai administrează arădenilor încă o umilinţă.
PSD Arad NU poate fi de acord cu majorarea de preţuri şi tocmai de aceea a formulat un amendament prin care propune micşorarea tarifului la apa potabilă şi canalizare, ca preţ global, la cinci lei şi cincizeci de bani. Am susţinut acest amendament în plen, însă maşina de vot a PNL a reuşit să pună din nou pe butuci un proiect în favoarea cetăţenilor din judeţ, unul cu conotaţii directe la buzunarele oamenilor. Cum veţi mai putea domnule Cionca să vă mai uitaţi în ochii locuitorilor din judeţ, după ce cu mult cinism le-aţi mai aplicat o lovitură atât de josnică” afirmă Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Judeţean.
No Comments
Comments for Marius Sulincean : PSD Arad a propus diminuarea preţului la apa potabilă în Judeţul Arad are now closed.