”Mărțișor cultural la Gyula”. Brâncuși la românii din Ungaria

Written by admin. Posted in Divertisment

Tagged: , , ,

Published on martie 02, 2017 with No Comments

IMG_7559
Cu ocazia zilei de 1 martie, Consulatul General al României la Gyula a organizat o multiplă manifestare cultural-artistică, intitulată ”Mărțișor Cultural la Gyula”. Manifestarea a fost găzduită de Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria (UCRU) și a beneficiat de sprijinul Direcției pentru Cultură a jud. Bihor. Manifestarea a început cu salutul consulului general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni, sub patronajul căruia s-a desfășurat acest moment, dedicat românilor din comunitatea istorică românească din Ungaria.
Dl. Lucian Silaghi, directorul Direcției pentru Cultură a jud. Bihor, a vernisat și prezentat expoziția personală de fotografie ”90 de pași cu Brâncuși pe Calea Eroilor”. Criticul de artă Ramona Novicov (Oradea), a vorbit despre creația și universalitatea lui Brâncuși, care a fost sărbătorit de către români în data de 19 februarie. Eva Iova Șimon, redactorul-șef al săptămânalului ”Foaia Românească” din Gyula, a vorbit despre tradițiile de mărțișor și dragobete la români, iar PS Părinte Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU), a transmis un mesaj în cadrul acestei manifestări.
Momentul artistic al serii a fost oferit de către artista Oana Lianu din Oradea, care a oferit un program de melodii populare românești, vocal, dar și instrumental, la mai multe instrumente (nai, fluier, ocarină, tilincă). La această manifestare au participat reprezentanți ai comunității românești din Ungaria, de la Gyula, Micherechi, Chiitighaz, Bekescsaba, Medgyesegyhaza, printre care Rita Pătcaș, vicepreședintele UCRU, Bertold Netea, viceprimarul din Micherechi, Tiberiu Juhasz, președintele Autoguvernării Românești din Bekescsaba, dar și oaspeți de la Oradea, Arad și Timișoara.  La finalul manifestării a avut loc o recepţie, oferită de către Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, care a imparțit marțișoare și felicitări tuturor participantelor, mărțițoarele fiind confecționate de către elevii Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din Oradea. În data de 1 martie, consulul general a oferit mărțișoare și felicitări doamnelor care lucrează la Primăria Micherechi, precum și doamnlor și domișoarelor educatoare și profesori de la școala, grădinița și biblioteca din această localitate.
În zilele precedente, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a fost alături de comunitățile românești din Bătania, Aletea, Chitighaz și Medgyesegyhaza, la tradiționalele ”Baluri românești”, specifice acestei perioade, participând de asemenea la Budapesta, în data de 27 februarie, la întâlnirea ministrului de externe român Teodor Meleșcanu, cu reprezentanți ai comunității românești din Ungaria.

No Comments

Comments for ”Mărțișor cultural la Gyula”. Brâncuși la românii din Ungaria are now closed.