Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad vor asigura măsurile de ordine la meciul de fotbal dintre echipele F.C. U.T.A. Arad şi A.C.S. Poli Timişoara, ce va avea loc vineri, 8 martie a.c., începând cu ora 18.00, la stadionul ,,Francisc Neumann” din municipiul Arad.
Meciul este încadrat în categoria celor cu grad mediu de risc.
Pentru buna desfăşurare a partidei de fotbal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, modificată şi completată prin Legea nr. 10/2012, jandarmii vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică în zona apropiată şi imediată a arenei sportive înainte, pe timpul şi după terminarea jocului şi pe traseele de afluire/defluire. Jandarmii vor interveni pentru restabilirea ordinii publice, în incinta stadionului sau înafara acestuia, atunci când se constată că, în urma producerii unor acte de violenţă, este pusă în pericol viaţa sau integritatea corporală a spectatorilor, a sportivilor, a oficialilor, a personalului de ordine şi siguranţă sau a celorlalţi participanţi la competiţie.
Organizatorul competiţiei sportive va asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică, în incinta stadionului şi la punctele de control acces, cu agenţi din cadrul societăţilor specializate de protecţie şi pază.
Pentru prevenirea producerii de incidente care pot afecta siguranţa spectatorilor, accesul pe stadion se va face începând cu ora 16.00 iar în intervalul orar 16.00 – 21.00 se va interzice desfacerea băuturilor alcoolice în zona complexului sportiv, în toate societăţile comerciale (localuri de alimentaţie publică, baruri, restaurante, etc.). Circulaţia autovehiculelor va fi restricţionată pe Calea Aurel Vlaicu şi strada Fraţii Neumann între orele 16.00 – 21.00.
Jandarmii fac cunoscut faptul că este interzisă introducerea în stadion a băuturilor alcoolice, a materialelor pirotehnice interzise de lege ori a altor obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor. Este interzisă de asemenea afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică.
La solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, spectatorii trebuie să prezinte documentele de acces şi, după caz, documentele de identitate. Refuzul de a se legitima sau furnizarea de date incorecte despre identitatea lor se sancţionează contravenţional.
No Comments
Comments for Măsuri de ordine la meciul UTA-Poli are now closed.