La aniversarea Centenarului Basarabiei cu România, vicepreședintele Consiliului Judeţean Arad, Claudia Boghicevici, a inițiat realizarea unui Memorandum de Susținere a românilor de peste Prut de către Consiliul Judeţean Arad. Documentul va fi prezentat consilierilor județeni în cadrul ședinței de la sfârşitul acestei săptămâni în vederea contrasemnării de reprezentanții tuturor partidelor, într-un semnal de solidaritate cu românii din Republica Moldova.
,,Relația cu Republica Moldova reprezintă prioritatea diplomației românești. Țara noastră este cel mai ferm susținător al parcursului european al Republicii Moldova. Nu doar pledăm, ci muncim efectiv la proiecte care să ajute implementarea principiilor și valorilor europene dincolo de Prut, să ajute administrațiile locale din Republica Moldova să învețe accesarea fondurilor europene și să fie pregătite pentru momentul aderării la Uniunea Europeană”, a declarat Claudia Boghicevici, vicepreședinte al CJA.
Judeţul Arad are o relaţie de înfrăţire cu Raionul Ungheni din Republica Moldova, în cadrul căreia a oferit partenerilor săi posibilitatea de perfecţionare în structurile administrative arădene, de scriere de proiecte europene, de organizarea evenimentelor şi realizarea de strategii în relaţia cu mediul de afaceri.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Claudia Boghicevici, a iniţiat anul acesta, în Anul Centenar, proiecte de susţinere a comunităţilor românești din Ungaria, Serbia şi Republica Moldova, sub egida CJ Arad şi a instituţiilor sale subordonate. Scopul îl reprezintă apropierea dintre românii din ţară şi cei din străinătate şi oferirea sprijinului necesar în vederea creşterii sentimentului de apartenenţă a românilor din diaspora la patria-mamă
No Comments
Comments for Memorandum pentru susţinerea românilor din Republica Moldova, iniţiat de Consiliul Judeţean Arad are now closed.