„Cu un cinism și cu o ipocrizie greu de înțeles și, mai ales, de explicat, ceva cum numai lui Falcă îi reușea, Primăria Arad îi execută pe arădeni, într-un mod sumbru, propunând pentru ședința de pe 30 aprilie, introducerea a trei noi taxe la nivel de municipiu.
În vremuri de un dramatism aparte, Călin Bibarț continuă opera maestrului sau Falcă, băgând adânc mâna în buzunarele cetățenilor. Urechile PNL Arad sunt complet surde la suferințele arădenilor, la recesiunea profundă pe care o înregistrează mediul economic local, cu precădere micii întreprinzători, care resimt cel mai puternic consecințele stării de urgență.
Nu numai că, la începutul perioadei de criză, Bibart și consilierii PNL au respins fără să stea pe gânduri Proiectul PSD prin care ceream suspendarea plăților de taxe, timp de 6 luni, către bugetul local pentru cei industria HoReCa, acum însă PNL Arad merge mai departe și instituie 3 noi taxe locale.
Inutil de precizat că primăria are resurse uriașe, care derivă din taxele și impozitele și așa enorme pe care le plătesc arădenii, unele dintre cele mai mari din țară, că să mai aibă nevoie de noi biruri. Dar, deh, vine campania electorală și e nevoie de bani!
Prin ceea ce fac în aceste zile, Bibarț și liberalii arădeni demonstrează că zilele de groază ale erei Falcă sunt departe de a apune, iar ideile sale de a distruge tot ce este curat și moral în oraș, se regăsesc în toate acțiunile discipolilor săi.
Este evident că niciunul dintre consilierii municipali PSD nu vor vota această inițiativa PNL, menită să pună și mai mare presiune pe umerii aradenilor, în zile în care Aradul ține locul al treilea în țară la număr de îmbolnăviri cu Covid-19.
Arădenii au nevoie de măsuri reale de sprijin, nu de noi taxe și impozite. Asta nu înțelege Bibarț, asta nu înțeleg Falcă și Cionca, autorii morali ai dezastrului de la Arad”, declară senatorul PSD Arad Mihai Fifor.
Biroul de Presă al PSD Arad
No Comments
Comments for Mihai Fifor: „Arădenii au nevoie de măsuri reale de sprijin, nu de noi taxe și impozite “ are now closed.