Partidul Social Democrat solicită autorităților să informeze, în mod onest, cetățenii, cu privire la evoluțiile economice din România și să prezinte toate datele necesare pentru a-și putea forma o percepție corectă despre starea economiei naționale.
„Astfel, românii au dreptul să știe că avansul economic de 13%, raportat de Institutul Național de Statistică, pentru trimestrul al doilea din 2021 reprezintă o creștere de doar 1,9 puncte procentuale, în comparație cu nivelul la care se afla economia națională înainte de pandemia COVID-19.
Totodată, autoritățile ar trebui să declare oficial că România s-a aflat într-o recesiune profundă în timpul Guvernelor Orban și Cîțu, înregistrând o scădere economică în patru trimestre consecutive.
Mai mult, așa-zisa „cea mai mare creștere economică din Europa” din primul trimestru din 2021 (pe care o invoca premierul Florin Cîțu) a fost, de fapt, o scădere de 0,2% pe serie brută și de 0,4% pe seria ajustată sezonier.
Cetățenii români trebuie să știe că pentru această revenire din pandemie, de doar 1,9%, Guvernul României s-a împrumutat în toată această perioadă cu circa 1.000 de euro pe secundă!
În termeni nominali, pentru un plus de 4 miliarde de euro la produsul intern brut al României, guvernarea de dreapta s-a împrumutat cu aproximativ 58 de miliarde de euro, iar datoria publică a crescut ca pondere în PIB de la 35% în septembrie 2019, la circa 50% în prezent!
Mai grav este faptul că această creștere modestă a economiei în raport cu nivelul anterior pandemiei nu se resimte în niciun fel în buzunarele cetățenilor. Dimpotrivă, pentru 99% dintre cetățeni nivelul de trai s-a deteriorat semnificativ pe fondul inflației galopante scăpate cu totul de sub control de către guvernanți. Din păcate, această erodare accelerată a nivelului de trai din România va continua și în lunile următoare în contextul creșterii explozive a prețurilor pentru gaze naturale și energie electrică, în timp ce veniturile românilor sunt în continuare înghețate.”, spune președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.
Biroul de Presă al PSD Arad
No Comments
Comments for Mihai Fifor : Creșterea economică este de doar 1,9% față de nivelul anterior pandemiei și este rezultatul împrumuturilor uriașe de 1.000 de euro/secundă are now closed.