Vicepremierul României, senatorul de Arad Mihai Fifor, este în măsură să le dea o veste excelentă arădenilor, legată de reabilitarea Policlinicii CFR şi transformarea acesteia într-un centru regional modern de diagnostic şi tratament ambulatoriu, în contextul în care astăzi s-a semnat contractul de proiectare, lucrările de execuţie urmând să înceapă în această toamnă.
„Pentru mine este un proiect drag, unul de suflet şi îmi onorez promisiunea făcută arădenilor în timpul mandatului meu ca ministru al Apărării. Am aprobat atunci partea de finanţare, cu gândul la cei de acasă, mai ales că unitatea sanitară nu va deservi doar personal militar și rezerviști, ci și personal civil, cetățeni ai Aradului.
Am insistat şi insist ca oraşul nostru să aibă cel mai modern centru medical de diagnostic și tratament din această zonă. Vor exista 16 cabinete care vor funcționa pe două ture și vor fi deservite de 22 de medici specialiști și 22 de asistenți medicali. De asemenea, vor mai exista două laboratoare de analize medicale.
Astăzi am parcurs un pas important în această direcţie prin semnarea contractului de proiectare, exact cum am promis. Este un proiect extrem de ambiţios şi îl voi duce în mod armonios la îndeplinire pentru că arădenii merită un act medical de calitate şi condiţii sanitare de excepţie”, spune senatorul Mihai Fifor, vicepremier pentru implementarea parteneriatelor strategice.
No Comments
Comments for Mihai Fifor : “Îmi respect cuvântul dat arădenilor, iar oraşul nostru va avea în scurt timp cel mai modern centru medical de diagnostic și tratament din această zonă” are now closed.