Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a fost prezent aseară la Arad, pentru o întâlnire cu autoritățile locale având ca principal subiect oportunitatea înființării unui Complex Național Sportiv. Ionuț Stroe a ținut să viziteze și noua arenă „Francisc Neuman” finalizată în această săptămână.
Însoțit de oficialitățile locale și parlamentari arădeni, ministrul a făcut un tur complet al noului stadion din Calea Aurel Vlaicu, oprindu-se aproape în fiecare încăpere de la tribuna I. Turul a fost urmat apoi de o conferință de presă. „În numele sportului românesc nu pot decât să felicit Aradul pentru această investiție făcută doar din fonduri locale, una la standarde europene, ce dă și mai multă valoare fenomenului sportiv și chiar și economic din orașul dumneavoastră. Dacă mai ținem cont că totul s-a legat și cu sărbătoarea de 75 de ani a clubului UTA, care s-a și întors acolo unde îi este locul, în Liga 1, vă dați seama că satisfacțiile sunt mari pentru arădeni. Nimic nu e întâmplător în viață, mâine UTA va debuta pe un stadion nou-nouț, îmi pare rău că nu pot rămâne și eu la meci” a declarant Ionuț Stroe, care a semnat și în noua carte de onoare a stadionului, plasată „strategic” tocmai la balconul etajului doi, acolo unde există o panoramă de excepție.
Roland Nagy a reprezentat fostele glorii ale „Bătrânei Doamne”, el fiind și antrenorul care a început de la zero parcursul cu UTA, în cadrul proiectului demarat în 2013. „Mă bucur că am fost parte a acestui proiect, iar echipa are, iată, de astăzi o casă nouă și frumoasă. Glumind puțin, cred că m-am născut prea repede, căci îmi doream și eu să joc pe un astfel de stadion frumos. Dar, o vor face mâine actualii jucători ai UTA-ei și sunt convins că vor da totul pentru victorie. Din păcate, bucuria nu e completă, atâta timp cât suporterii nu au acces pe stadion, dar să sperăm că undeva, în această toamnă, se va întâmpla și acest lucru” a spus fostul mijlocaș al UTA-ei.
Călin Bibarț, primarul interimar al Aradului a făcut câteva precizări: „Nu este o inaugurare, ci ne bucurăm de vizita domnului ministru. Inaugurarea va avea loc mâine, odată cu meciul echipei UTA, iar adevărata sărbătoare a inagurării va avea loc atunci când stadionul va fi plin până la refuz cu arădeni. Prin efortul lor exclusiv s-a construit acest sezon și merită să se bucure de el . Până atunci, sper ca echipa să aibă rezultate cât mai bune. Și ca să închei cu o glumă și o rimă, să spun că acest stadion a fost început de Gigi și terminat de Bibi”. Acesta a oferit câteva detalii tehnice, legate de infrastructura stadionului, dar a driblat întrebarea legată de capacitatea arenei: „Nu știu exact, aveți totul în broșură, sau dacă vreți o să le numărăm împreună” a spus primarul. Un răspuns a oferit Andrei Ando, director media la Consiliul Județean: „12.500”. Știindu-se că cifra oficială avansată de primărie în urmă cu un an de zile era de 11.526, reprezentanții mas media au solicitat lămuriri. „Capacitatea arenei este de 12.500 de locuri, iar aici intră și cameramanii, stewarzii, tot personalul implicat în organizarea unei partide” a precizat fostul primar și actualul europarlamentar Gheorghe Falcă. Care a oferit și el alte informații legate de stadion.
După întâlnirea cu reprezentanții mass media, toți cei prezenți au pășit pe gazon, acolo unde Codru Grădinariu, managerul general al UTA-ei, i-a înmânat ministrului Ionuț Stroe un vas decorativ cu inscripția „UTA (75) înseamnă Arad”.
Finalul a fost unul inedit, doi tineri portari ai Academiei UTA, Tirian și Roșca, au avut de apărat lovituri de la unsprezece metri executate de oaspeții stadionului. Gheorghe Falcă și Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean, au avut cele mai eficiente și aplaudate execuții, învingându-i pe cei doi doi goalkeeperi.
Foto: Viorel Muscă
No Comments
Comments for Ministrul Ionuț Stroe a vizitat noul stadion „Francisc Neuman”: „Felicit Aradul pentru această investiție” are now closed.