Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a sosit vineri în orașul nostru la invitația parlamentarilor PSD de Arad.Însoţit de senatorul Mihai Fifor şi de deputaţii Dorel Căprar, Florin Tripa şi Adrian Todor, demnitarul a avut o agendă foarte încărcată, încercând să acopere o arie cât mai largă a problematicii pe sănătate, din municipiul şi judeţul Arad.Ministrul a ținut să precizeze două aspecte extrem de importante, faptul că toate punctele legate de Sănătate din Programul de Guvernare vor fi introduse, aplicate și respectate întocmai iar politica ministerului pe care îl conduce este strict cea a pacientului, a bolnavului.
Prima parte a vizitei a cuprins întâlniri la Universitatea de Vest Vasile Goldiş, la Serviciul de Ambulanţă, iar ulterior o conferinţă de presă la sediul Partidului Social Democrat, urmată de o masă rotundă la Prefectură, unde alături de parlamentarii PSD au participat prefectul Cosmin Pribac şi preşedintele CJA, Iustin Cionca.Ministrul și-a afirmat disponibilitatea de a ajuta Aradul și de a parcurge întreaga tematică pe Sănătate cu maximum de atenție și seriozitate. Întrebat despre nevoile spitalelor judeţene, Florian Bodog a explicat că pentru reabilitare şi extindere se lucrează la un proiect bazat pe fonduri europene, precizând în același timp că că Spitalul Judeţean Arad va primi, în cursul acestui an, patru aparate de anestezie. Dintre acestea, două vor fi standard şi alte două de precizie ridicată. În ceea ce priveşte necesitatea ca spitalul arădean să beneficieze de un aparat RMN, ministrul a afirmat că se are în vedere un program prin Banca Mondială, în urma căruia această problemă să fie rezolvată.
Ministrul Sănătăţii, a anunţat, de asemenea, că luni va intra pe ordinea de zi a Guvernului o ordonanţă de urgenţă care reglementează asistenţa medicală comunitară, spunând că este vorba despre un proiect depus în anul 2016 în Senat şi care ”s-a clasat”. Domnia sa a explicat că ”vom avea o problemă cu dezangajarea banilor din fondurile europene care sunt prevăzute pentru centrele de asistenţă medicală comunitară”, dacă proiectul nu e adoptat de urgenţă.
În aceeași măsură, ministrul a ținut să precizeze că scăderea preţului medicamentelor nu este o măsură care să echilibreze bugetul, ci va avea impact în buzunarul pacientului, iar în prezent Ministerul Sănătăţii lucrează la o procedură care să impună obligativitatea firmelor să asigure piaţa internă.
„Decontarea medicamentelor în bugetul de stat se face la preţul de referinţă, deci la preţul genericului. În momentul în care scădem preţul medicamentelor cu 35 la sută, a medicamentelor inovative, singurul beneficiar real şi direct al măsurii este pacientul care îşi cumpără medicamentul direct de la farmacie.”, a afirmat ministrul Sănătăţii
De asemenea, Florian Bodog a decis să abroge Ordinul 1306/1883/2016. Domnia sa a precizat că, astfel, va evita ca de la 1 martie copiii cu sindrom Down să rămână fără asistenți personali, conform Agerpres.
“Am luat această decizie împreună cu doamna ministru Olguța Vasilescu pentru a corecta greșeala foștilor miniștri tehnocrați și pentru a evita situația ca de la 1 martie copiii cu sindrom Down să rămână fără asistenți personali sau însoțitori”, spune Florian Bodog
Vizita ministrului s-a încheiat printr-o întâlnire la Spitalul Judeţean cu şefii de secţie iar în final, ministrul Bodog a ţinut să viziteze o serie de unităţi medicale din municipiu. „Voi dori să văd secţiile cu probleme, nu pe cele frumoase. Vrem să vedem ce trebuie făcut”, a explicat ministrul.
Biroul de Presă al PSD Arad
No Comments
Comments for Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, privește cu maximă seriozitate problemele sitemului de sănătate din Arad are now closed.