Vreau să atrag atenţia asupra faptului că Guvernul socialist de astăzi se ascunde în spatele unor minciuni. Spun lucrul acesta pentru că minciunile guvernanţilor au fost demascate de cifrele oficiale date de Consiliul Fiscal, cifre care arată că economia nu duduie, ci, dimpotrivă, merge mai prost decât în 2012, că preţurile nu scad, ba chiar cresc. Cei care ne conduc ţara sunt incompetenţi la guvernare şi excelează în minciună.
Guvernul USL a promis un trai mai bun, a promis marea cu sarea dar a introdus taxe peste taxe şi impozite peste impozite. Astăzi, românii plătesc taxe şi impozite peste media europeană. În România, contribuabilul ar trebui să fie doar la cozi la ghişee să îşi plătească taxele şi impozitele după cum vede USL bunul mers al economiei.
România colectează numai jumătate din ceea ce ar trebui să colecteze la TVA. Suntem o ţară neguvernată, cu un viitor sumbru în economie şi în traiul de zi cu zi, iar Guvernul nu găseşte alte soluţii decât să taie de la investiţii şi să ne taxeze mai mult. Aradul, sub Guvernarea USL, a fost, este şi va fi printre judeţele cele mai afectate de tăierile de la investiţii.
Minunile comunismului revin în actualitate sub guvernarea USL: deşi planul se face peste 100%, nu putem cumpăra nimic. Şi nu putem cumpăra nimic pentru că după ce plătim toate taxele şi impozitele Guvernului USL nu prea mai rămâne nimic pentru traiul de zi cu zi.
No Comments
Comments for Minunile comunismului revin în actualitate sub guvernarea USL: deşi planul se face peste 100%, nu putem cumpăra nimic are now closed.