Președintele executiv ALDE Arad, Mircea Purcaru, salută o inițiativă a Guvernului Cioloș menită să sprijine exportul, dar consideră că ar trebui susținuți cu prioritate producătorii de branduri românești omologate ca atare.
„Guvernul a aprobat Programul multianual, din care fac parte mai multe subprograme de sprijinire a sectorului IMM, printre care si cel de susținerea operatorilor economici în promovarea exporturilor. Prin această schemă de minimis de promovare a exportului vor fi finanțate de la bugetul de stat costurile de participare la târguri şi expoziţii internaţionale, misiuni economice organizate în străinătate, precum şi costurile aferente studiilor de piaţă şi pe produse. Dincolo de sumele avansate pentru aceste acțiuni, important este faptul că se dă un semnal pozitiv pentru IMM-urile care fac export sau ar putea să facă dacă sunt ajutate. Ca vicepreședinte al Consiliului National al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania, salut continuarea Programului multianual al Guvernului, dar, pentru ca sumele acordate de la buget să fie cât mai consistente, cred că ar fi benefică cresterea alocării pentru aceste programe a procentului din PIB, pentru că fondurile disponibile la nivel de ţară ajung doar pentru câteva sute de IMM-uri.
Totodată, sprijinul de stat ar trebui îndreptat cu prioritate spre producătorii de branduri românești omologate. S-ar crea o relație de tip „win-win”, prin care scurgerea de capital spre firme mamă din străinătate ar fi, într-o anumită măsură, contracarată prin inversarea procesului” spune Mircea Purcaru.
Acesta consideră că pentru o politică cu adevărat coerentă și pentru măsuri eficiente de sprijinire a sectorului IMM este vitală reînființarea Ministerului pentru IMM-uri. Astfel, nu doar că sectorul privat românesc ar fi mai bine susținut, dar s-ar sprijini mai bine “firava” clasă de mijloc.
No Comments
Comments for Mircea Purcaru: “O șansă pentru brandurile românești” are now closed.