Modernizarea drumurilor din nordul județului este proiectul strategic al județului Arad, pilonul principal al accesării fondurilor europene pe exercițiul financiar 2021-2027. Și, totodată, completarea modernizării rețelei de drumuri județene ale Aradului. Drumul Șicula-Gurba-Cermei, finanțat din fonduri europene, este o continuare a proiectului început de Consiliul Județean Arad, prin asfaltarea drumului Seleuș-Șicula, care va fi continuat cu consolidarea podului de peste Crișul Alb, aflat la intrarea în Șicula.
Acest drum, Șicula-Gurba-Cermei, se află în procedură de licitație, valoarea lucrării fiind de 57 de milioane de lei, la care se adaugă TVA. Lungimea drumului este de 14,5 kilometri. Proiectul a fost semnat în 30 aprilie 2024, Iar valoarea totală estimativă a modernizării celor cinci tronsoane este de 70 milioane de euro.
„Am avut, încă de la începerea primului meu mandat, o strategie de dezvoltare a întregii rețele de drumuri județene arădene. Pentru început am continuat proiectele începute, am căutat să identificăm surse de finanțare și am prioritizat, în funcție de trafic, de numărul populației, de condițiile economice și sociale, cât și de alte condiții, pentru a moderniza cât mai coerent toate drumurile județului. Acum, a venit rândul drumurilor din nordul județului. Am început, mai întâi, cu Sintea Mare-Șepreuș, am modernizat Bârsa-Sebiș-Moneasa, am așternut covoare asfaltice în zona Bocsig-Beliu-Hășmaș-Archiș-Cărand, până la Sebiș. Lucrăm la tronsonul Seleuș-Șicula, vom repara și podul de la intrarea în localitatea Șicula. Acum avem aceste cinci tronsoane, cu care finalizăm, într-o proporție semnificativă, modernizarea rețelei de drumuri din nordul județului. În plus, având ca obiectiv și mobilitatea forței de muncă, realizăm practic un drum nou, accesibil ca siguranță și condiții de trafic, cu județul Bihor, prin Berechiu. Privind în ansamblu, comparativ cu 2016, avem o rețea de drumuri mult îmbunătățită, am legat comunități, am ridicat calitatea vieții și am creat oportunități de dezvoltare economică”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Cele cinci tronsoane de drum din nordul județului Arad însumează 67,3 kilometri și sunt împărțite după cum urmează:
- Șicula-Gurba-Cermei, 14,4 km (DJ 709);
- Cermei-limită județ Bihor, 15,9 km (DJ 709);
- Mișca-Apateu-Berechiu, 20 km (DJ794, DN 79);
- Cermei-Beliu, 10 km (DJ 793);
- Șepreuș – Cermei, 6,9 km (DJ 793).
Aradul este primul județ care a reușit să acceseze finanțarea prin acest nou program de infrastructură.
No Comments
Comments for Modernizarea drumurilor din nordul județului este proiectul strategic al județului Arad are now closed.