Şi la finele lui 2013, Moş Crăciun a fost darnic cu pugiliştii de la Box Club Pecica, care de-a lungul întregului an, au avut o comportare meritorie. Cu ajutorul inimosului preşedinte Adolf Ivanovici, al primarului oraşului Pecica, Petru Antal şi al antrenorului Adrian Faur, toţi sportivii au primit cadouri şi au fost felicitaţi pentru rezultatele obţinute în acest an. „Anul ce a trecut a fost unul ceva mai dificil, dar pe care am reuşit să îl terminăm cu bine. Avem la clubul nostru copii foarte talentaţi, de mare perspectivă, dar pentru a face performanţă este nevoie de bani mulţi. Le dorim tuturor iubitorilor de box din Pecica, Arad şi întreg judeţul sărbători fericite, sănătate şi un 2014 plin de bucurii şi realizări. Sperăm ca în anul care vine, alături de primarul oraşului Pecica, Petru Antal, să avem lângă noi, cât mai mulţi sponsori, pentru că doar aşa vom putea avea rezultate pe măsură. Doar aşa boxul din oraşul Pecica va reprezenta ceva pe plan naţional şi internaţional ”, este mesajul preşedintelui Box Club Pecica, Adolf Ivanovici.
La finalul evenimentului, preşedintele Box Club Pecica a ţinut să mulţumească în mod special, preşedintelui Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu pentru tot sprijinul acordat.
[nggallery id=91]
No Comments
Comments for Moş Crăciun în vizită la pugiliştii de la Box Club Pecica are now closed.