Senatorul PNL, Mihai Răzvan Ungureanu a fost prezent astăzi în Arad unde a susținut o conferință de presă, alături de primarul Gheorghe Falcă.
„Unul dintre motivele prezenței mele la Arad zilele acestea o reprezintă întocmirea amendamentelor la Bugetul pe 2015. Este o datorie pe care, în calitate de senator, trebuie să mi-o asum pentru a fi prezentată în Parlament. Aș dori ca și alți colegi parlamentari să își aducă, în dezbaterile din Comisie sau Plen, contribuția la promovarea amendamamentelor pe care le voi susține. Cheltuielile bugetare pentru 2015 sunt în cuantum de aproximtiv 240 mld lei. Aceasta aduce deficitul la aproximativ 13 mld lei. Este un deficit strâns și, pe seama nevoii de a acoperi cheltuielile, anul viitor poate fi sub semnul austerității. Acum decontăm efectele amalgamului de pomeni electorale ale Guvernului Ponta. Unul dintre ele este sacrificarea investițiilor. Din păcate, promisiunile de campanie ale Guvernului Ponta sunt traduse acum printr-o încărcătură grea pusă asupra Bugetului. În plus, diminuarea taxei pentru construcțiile speciale înseamă o altă presiune pe Buget. Nu mai vorbim de creșterea salariului minim, care este o măsură antieconomică ce grevează asupra capacității de reinvestire a profitului. Este un cost suplimentar imputat angajatorului și nu este asimilată creșterii economice. În plus, angajatorul este forțat că caute metode suplimentare pentru a acoperi această creștere. Ceea ce poate fi tradus, de multe ori, în creșterea evaziunii fiscale. Guvernul pune din nou presiune pe umerii investitorilor privați. Deținerea puterii executive nu este un prerogativ, este o responsabilitate. Înseamnă viziune, nu amatorism. Un lucru pe care Guvernul Ponta pare că încă nu l-a învățat” – a declarat pentru mass-media arădeană MRU
Senatorul MRU a declarat în încheierea conferinței că ar dori foarte mult ca edilul șef, Falcă să mearga la București, nu la plimbare ci să ocupe un fotoliu de ministru în guvernul ce se va forma.
No Comments
Comments for MRU prezent la Arad. Îl vrea pe Gheorghe Falcă la București are now closed.