În urma declarațiilor de astăzi cu privire la realitatea culturală arădeană ale domnului deputat Calimente, fost membru PNL și actual președinte ALDE Arad, domnul Ionel Bulbuc, consilier local PNL și președintele Comisiei de Cultură din CLM, arătându-se amuzat, a precizat următoarele:
“Ilustrul domn, nu demult, aspirat al fotoliilor parlamentare, Mihăiță Calimente, domn care probabil înțelegând că nu mai are ce oferi și dându-și seama că posedă o gândire demult apusă, dovada fiind nostalgia față de anul 1918, perioadă pe care, sunt sigur că acesta este în stare probabil, nu doar să o manifeste ca idee, dar daca i se acordă destul timp, probabil va și povesti cum el și-a adus contribuția perioadei respective, nu face altceva decât să încerce și el să se poziționeze ca și orice alt așa zis politician care fuge dintr-o barcă în cealaltă când își dă seama că ceilalți nu-i mai găsesc rostul.
Să numim ipocrizie sau doar lipsă de loialitate față de orașul nostru, faptul că atunci când distinsul domn Calimente avea un interes personal în proiectul “Arad Capitală Culturală Europeană” era un susținător înfocat, iar acum din poziția de persona non grata, încearcă și el din răsputeri să pară vizibil atacând unul dintre programele pe care le promova frenetic anul trecut?!
Dacă domnul Mihăiță Calimente spunea anul trecut, într-un moment și context nefericit:” Dacă poporul nu ne vrea pe noi, să îi voteze pe bulgari”, îl sfătuim să candideze la bulgari deși poporul bulgar este și el un popor cu tradiții frumoase, un popor mândru și nici el nu merită soarta de a avea ca și opțiune pentru alegeri, un astfel de domn.
Politica este un mediu stresant, dificil, în care nu toți pot rezista, domnul Calimente a poposit în PNL-ul vechi, când acesta era încă un partid departe de ce a fost în trecut și departe de statutul actual de partid important.
Obișnuit însa cu rolul de “cel mai mare dintre cei mici și gălăgioși” , odată văzându-se într-o construcție mare care are și capacitatea de a conduce, nu doar de a sta în opoziție și a arăta cu degetul, acesta nu doar că își dă seama de faptul că nu se mai pliază pe ceea ce se cere pentru a produce schimbări palpabile, ci probabil dupa 20 de ani de locatar al Parlamentului, se gândește probabil, sperăm, să se pensioneze la șefia unei construcții mici care nu îi va cere prea multe, decât să rămână la rolul pe care acesta îl cunoaște cel mai bine și anume de om care reacționează si ocazional, denigrează.” a declarat consilierul local Ionel Bulbuc
No Comments
Comments for Mult zgomot pentru nimic…cu Mihăița Calimente are now closed.