Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, solicită insolvenţa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca urmare a modului în care a fost construit şi gestionat bugetul pentru anul 2013 al Camerei Agricole. „Ministerul a asigurat 239.000 de lei pentru funcţionarea Camerei Agricole a judeţului Arad, sumă total insuficientă, din care s-au plătit salariile angajaţilor doar până la sfârşitul lunii martie. Cei 18 angajaţi nu şi-au mai primit salariile de două luni, iar Ministerul ne-a comunicat că bugetul nu poate fi suplimentat”, a precizat Nicolae Ioţcu, preşedintele CJ Arad. Acesta a subliniat că în momentul de faţă, Camera Agricolă a intrat în incapacitate financiară, singurul vinovat fiind guvernul USL, care dovedeşte atât neştiinţă, cât şi proastă gestionare a resurselor bugetare.
Potrivit HG 1609/2009, camerele agricole judeţene sunt instituţii publice descentralizate, cu persoanlitate juridică, aflate în subordinea consiliilor judeţene, finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. „Ministerul ne-a informat că nivelul transferurilor de la bugetul de stat nu poate fi suplimentat decât după data de 30.06.2013, însă noi solicităm să rezolve de urgenţă această situaţie. Vorbim despre o instituţuie care a fost creată în scopul consultanţei şi promovării programelor naţionale de dezvoltare rurală, precum şi în vederea intensificării absorbţiei fondurilor europene în agricultură, care nu poate face performanţă în condiţiile în care angajaţii nu sunt plătiţi cu lunile”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele CJ Arad.
No Comments
Comments for Nicolae Ioţcu, solicită insolvenţa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are now closed.