Guvernul a modificat și completat normele de punere în aplicare a legislației privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, atât pentru cele online, cât și pentru cele tradiționale, în scopul încurajării operatorilor economici din domeniu să se licențieze pe piața din România. Noile reglementări instituie instrumente de asigurare a conformării operatorilor de jocuri de noroc și, ulterior, a controlării modului de aplicare a acestora, în concordanță cu obiectivele de protecție a consumatorilor, de securitate publică, precum și de respectare a legislației fiscale.
Concret, printr-o Hotărâre adoptată astăzi, se detaliază regulile pe care operatorii economici trebuie să le respecte pentru a obține licență și autorizație de funcționare, precum și pentru desfășurarea în bune condiții a activității de jocuri de noroc tradiționale și la distanță pe teritoriul României, inclusiv pentru jocurile online.
În privința jocurilor de noroc la distanță, actul normativ definește și stabilește condițiile de organizare și exploatare în România. Operarea este permisă numai pentru operatorii economici înregistrați pe teritoriul României sau într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat semnatar al Acordului privind Spațiul Economic European ori în Confederația Elvețiană, care dețin licență de organizare și autorizație de exploatare a activității eliberată de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) din România. Operatorii înregistrați și autorizați în afara teritoriului României au obligația de a desemna un reprezentant autorizat în relația cu autoritățile competente din țara noastră.
Pentru crearea premiselor de stabilitate ale activității, licențele de organizare și autorizația de exploatare a jocurilor de noroc se acordă individual, sunt netransmisibile și sunt valabile pentru o perioadă de 10 ani de la data acordării. Excepție fac jocurile de noroc temporare, pentru care valabilitatea licenței și, respectiv, a autorizației de exploatare este de 3 luni de la data acordării.
Normele metodologice definesc și prevăd, de asemenea, condițiile tehnice de operare și, în completare cu Ordinul președintelui Autorității, vor stabili condițiile pentru includerea într-o ”listă neagră” a site-urilor/platformelor/aplicațiilor de jocuri de noroc neautorizate ale operatorilor care desfășoară ori au desfășurat sau au promovat activități neautorizate de jocuri de noroc la distanță în România. Includerea sau excluderea operatorilor de pe această listă se face prin decizia Comitetului de Supraveghere al ONJN. Decizia va fi obligatorie de implementat și va fi comunicată furnizorilor de rețele și servicii de comunicații electronice, prin intermediul poștei electronice sau prin afișare pe site-ul ONJN, www.onjn.gov.ro .
La capitolul obligații, organizatorii de jocuri de noroc trebuie să țină cont, de asemenea, ca acțiunile de promovare a activităților lor să fie promovate cu respectarea principiilor privind protecția minorilor, astfel încât materialele de promovare să nu fie amplasate în incinta sau în apropierea instituțiilor de învățământ, a așezămintelor socio-culturale sau religioase și să cuprindă în mod vizibil interdicția minorilor de a participa la jocul de noroc. De asemenea, valoarea mizelor, valoarea impulsului, procentul de premiere din totalul rulajului sumelor jucate sau valoarea premiilor pentru acele jocuri de noroc pentru care se prevede un procent minim de câștig din totalul încasărilor trebuie să fie afișate în limba română, în locuri vizibile. Mizele, limitele și procentajul minim de câștig sunt impuse atât pentru slotmachines, cât și pentru noile tipuri de echipamente (AWP-aparate de joc cu risc limitat).
Actul normativ clarifică, totodată, modalitățile de plată a obligațiilor către bugetul de stat pentru operatorii economici din domeniu și sunt stabilite termene precise pentru achitarea taxelor specifice. În plus, actul normativ instituie procente generale minime de câștig, cu rolul de a asigura consumatorii de un beneficiu cert de câștig prin această impunere. Organele fiscale centrale vor informa ONJN despre neîndeplinirea de către organizatori a obligațiilor declarative și de plată sau despre neconstituirea la termen ori la valoarea integrală a garanțiilor de acoperire a riscului de neplată a obligațiilor față de bugetul general consolidat.
Totodată, Hotărârea stabilește sancțiuni și contravenții aplicabile operatorilor economici din domeniu care nu respectă dispozițiile legale. Contravențiile se sancționează cu amendă între 10.000 și 50.000 lei, în funcție de gravitatea faptelor constatate și a consecințelor ce decurg din acestea. Elementul de noutate este posibilitatea achitării în termen de 48 de ore de la întocmirea procesului-verbal de contravenție ori, după caz, de la comunicarea acestuia, contravenientului a jumătate din minimul amenzii prevăzute de normele metodologice.
Odată cu aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, agentul constatator va propune Comitetului de Supraveghere, în funcție de consecințele produse și de comportamentul operatorului analizat, în funcție de istoric și de potențialele riscuri, măsura suspendării autorizației/autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc până la 6 luni, pentru fiecare mijloc de joc în parte sau pentru toate mijloacele de joc situate într-o locație, ori pentru locația/locațiile specializate, precum și pentru domeniile/platformele operatorilor.
Normele vor fi completate conform dispozițiilor legale cu Ordine și Instrucțiuni ale Președintelui ONJN.
De menționat că actul normativ aprobat astăzi de Guvern are în vedere și modificarea structurii organizatorice a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) în vederea eficientizării activității.
Informații suplimentare:
Hotărârea de Guvern adoptată astăzi modifică și completează normele de aplicare ale legislației privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, modificată succesiv în 2014 și în 2015.
No Comments
Comments for Norme de aplicare a noilor reglementări în domeniul jocurilor de noroc are now closed.