Camera Deputaţilor a adoptat în data de 30 iunie legea privind pensiile militare de stat. Potrivit acestei legi, baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media tuturor veniturilor brute realizate în şase luni consecutive, din ultimii cinci ani de activitate. La media obţinută se adaugă un spor de până la 15% în condiţiile stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale.
„Au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, în activitate, care au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, au o vechime efectivă de cel puţin 25 de ani, din care cel puţin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu.
Legea votată de majoritatea care susţine Guvernul a parcurs toate etapele şi urmează să fie publicată în Monitorul Oficial. Considerăm că prin această lege sprijinim categorii profesionale importante, care prin natura meseriei îşi asumă o serie de riscuri pe parcursul carierei profesionale. Milioane de oameni acum în activitate vor beneficia în viitor de această lege” a spus deputatul Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.
No Comments
Comments for Noul sistem de calculare a pensiilor pentru militari, poliţişti şi pompieri intră în vigoare! are now closed.