La sfârşitul lunii Iunie, o delegaţie a filialei arădene a Asociaţiei Distroficilor Musculari din România (ADMR), condusă de preşedintele Mihai Fighir, a efectuat o vizită la Bruxelles, la invitația europarlamentarului Iosif Matula. Programul vizitei în Parlamentul European a debutat printr-o conferinţă de informare despre activitatea, rolul, competenţele şi funcționarea instituţiilor eruopene. Cei 9 membri şi voluntari din cadrul ADMR au vizitat clădirile Parlamentului European, biroul europarlamentarului Iosif Matula şi câteva dintre sălile unde se desfășoară ședințele. Iosif Matula consideră că susţinerea comunităţii joacă un rol extrem de important în proiectele derulate de Asociaţia Distroficilor Musculari, precum și în procesul de integrare în societate a persoanelor diagnosticate cu distrofii musculare. „Am o colaborare de ani de zile cu reprezentanții Asociației Distroficilor Musculari din România, îi apreciez în mod desoebit pentru activitatea pe care o desfăşoară și pentru efortul pe care îl depun pentru a-și materializa proiectele. M-am bucurat să îi primesc la Bruxelles, să le putem explica mecanismul de funcționare a Parlamentului European și a instituțiilor europene, vizita fiind un bun prilej pentru a dezbate pe marginea problemelor cu care se confruntă distroficii musculari în țara noastră”, afirmă Iosif Matula.
Cea mai stringentă problemă invocată, discutată și la Bruxelles, o constituie închiderea de aproape doi ani de zile a Centrului de Patologie Neuromusculară „Dr. Radu Horia” din Vâlcele, singurul spital de profil din țară. În momentul de față, există promisiunea Ministerului Sănătății de a redeschide acest spital, promisiune nemateralizată deocamdată. Delegaţia arădeană şi-a încheiat vizita în capitala Uniunii Europene printr-un tur al prinicpalelor obiective turistice din capitala Uniunii Europene.
Asociația Distroficilor Musculari din România (ADMR) este o asociaţie naţională de persoane cu handicap neuromuscular şi, după ultimele estimări, numără aproximativ 1200 de membri afectaţi. ADMR desfășoară activități de integrare a distroficilor în societate, acțiuni de susținere a acestora în familie, acțiuni de educare a aparținătorilor, acțiuni de instruire a membrilor săi pentru ca aceștia să-și cunoască drepturile, activități recreative și culturale.
No Comments
Comments for O delegaţie a filialei arădene a Asociaţiei Distroficilor Musculari din România (ADMR) în vizită la Bruxelles are now closed.