Oare merită sacrificiul făcut de părinţi? (editorial)

scris de Dan Coita

De multe ori mi-am pus o întrebare! Merită oare ca românii să muncească în ţări străine, să suporte umilinţa, să se chinuie departe de casă, departe de părinţi, departe de copii? Cred că principalul motiv ar fi banul. De acord! Dar pe de altă parte mă întreb, copiii cui sunt lăsaţi? Cum cresc fără părinţi, aceştia lipsind din viaţa lor exact atunci când poate ar avea cea mai mare nevoie să fie lângă ei. Crescuţi de bunici, rude sau în cel mai bun caz prin telefon. Am întâlnit cazuri în care părinţii erau plecaţi să şteargă la fund bătrânii occidentali sau să le culeagă căpşunii, toate acestea doar pentru a câştiga un ban cu care să-şi ţină copiii în şcoală, să le asigure un învăţământ specializat. Să le asigure nişte studii superioare la o “fabrică de studenţi”, într-un cuvânt să le asigure un viitor. Oare merită tot acest sacrificiu? Din prisma unui părinte, normal că nici un sacrificiu nu este mare. Dar din păcate mulţi părinţi, care au trudit în ţări străine au rămas dezamăgiţi de soarta copiilor  lor, în ciuda tuturor eforturilor făcute de ei. Nu pentru că aceştia au luat-o pe căi greşite, problema fiind alta. După finalizarea studiilor, problema găsirii unui job este una imposibilă. Cum poţi respecta cerinţele “marilor patroni” de a avea minim trei ani de experienţă, dacă tu acuma ai ieşit de pe băncile şcolii? Nu ştiu dacă cineva o să-mi poată da o explicaţie. Ce alternativă mai au aceşti absolvenţi de drept, management, afaceri sau ingineri? Una sigură, de a alege calea exilului, să muncească ca şi ospătar, zidar sau căpşunar în Anglia, Germania sau Spania. Toate acestea după ce au fost privaţi de prezenţa părinţilor, ani buni.

Citem deunăzi într-un interviu acordat de către domnul Valer Blidar (patron Astra Vagoane Călători Arad) unei publicaţii naţionale, unde punea tinerii la zid. Afirma că sunt slabi pregătiţi, fără să ştie carte şi cu pretenţii financiare exagerate, pentru simplul fapt că au o diplomă în mână. Să ştiţi domnule patron că aceşti tineri pe care dumneavoastră îi blamaţi se simt storşi de puteri, scârbiţi de viaţa care din păcate nu le oferă ceea ce au crezut că le va oferi. Le-aţi întins vreodată o mână de ajuor celor tineri? Unde e şcoala de meserii de care ne vorbeaţi? Cu prima ocazie, aceşti tineri vor pleca slugi la străini, iar dumneavoastră o să rămâneţi cu acei angajaţi cu vârsta de peste 50 de ani de care ne vorbeaţi (80% din angajaţii firmelor deţinute) şi cu cei peste cinci milioanele de pensionari amărâţi din această ţară.

Copiii nostri îşi vor face un viitor în Anglia, Germania, Spania…etc, vor cumpăra o casă acolo, vor face copii, care cu siguranţă vor fi mult mai fericiţi decât predecesorii lor şi un lucru este cert. Nu se vor mai întoarce niciodată în România. Nu vor mai apela la mila dumneavoastră domnule Blidar sau a altor patroni. Vă întrebaţi poate de ce? Pentru că i-aţi gonit din ţara unde s-au născut, au copilărit, s-au educat (graţie părinţilor plecaţi la muncă  în străinătate care nu fac parte din top „Forbes”). Dar un lucru să ştiţi! Aceşti copii şi părinţii lor nu vă vor ierta niciodată!