Cu toată sinceritatea, nu iubesc preoţii, dar cred în Dumnezeu, de aceea cred ca ar trebui făcută o feştanie pe această echipă numită UTA. Numai blestem poate fi, diavolul şi-a băgat coada, să pierzi tot în ultimele secunde ale meciului ( vezi Bihor, Tg. Mureş) şi astăzi cu Olimpia Satu Mare.
Putem imputa în meciul de astăzi şi jocul slab al alb – roşiilor, recunoscut şi de antrenorul Trică.
“ Dacă reuşem să câştigăm astăzi un punct era extraordinar la felul cum am jucat. Când au jucat bine, i-am lăudat, dar azi au fost depăşiţi la toate capitolele. Îmi pare rău dar asta e! Nu o luaţi ca pe o tragedie, eu tot timpul am spus, tragediile sunt altele. Ceva se întâmplă, pierdem tot în ultima secundă.”
În urma rezultatului înregistrat astăzi, 2-1 în favoarea sătmărenilor UTA ajunge să se situeze pe ultima poziţie în clasamentul ligii a II-a, seria de vest.
A fost un meci foarte slab, cu siguranţă cel mai slab din acest campionat. Cei peste 1.000 de spectatori veniţi pe arena “Francisc Neuman” au sperat în victoria favoriţilor, mai ales că în minutul 23, UTA avea să deschidă scorul prin Marcu, din penalty. Bârză a trecut de fostul jucător al UTA-ei, Ene, acesta a faultat în careu, iar centralul Comănescu a pus mingea pe var. Bucuria a fost de scurtă durată pentru arădeni. La doar două minute de la gol, Neagu reuşeşte să trimită mingea în propria poartă, scorul devenind egal 1-1.
Trică s-a văzut nevoit sa facă toate cele trei schimbări aruncându-I în luptă pe Apostu, Sălăjan şi Firțulescu ( n.r. de ce nu a început meciul cu ei titulari?), dar tot fără nici un rezultat.
Totul părea că se termină la egalitate, cu câteva secunde înainte fluierul de final, sătmăreanul Lemac l-a depăşit la marginea careului pe Ardelean, a centrat în fața porții de unde Dragoș Petrică a trimis cu latul în poarta lui Horvath. Olimpia pleacă cu trei puncte de la Arad, urcă pe locul doi, iar UTA rămâne codaşa clasamentului. Da domnule Marţian, UTA e pe ultimul loc în clasament! Trică ce poate face; “Dacă mi se accidentează un fundaş central, ce fac? Doar dacă o bag în teren pe mama de la Craiova”- a replicat oltenul.
Domnule mare investitor Marţian, UTA o să bată pe cineva în acest campionat?
UTA – Olimpia Sat Mare 1-2 (1-1)
Marcu (min.23) / Neagu (min 25/ag), Dragoș Petrică (90+3)
UTA: Horvath – Zanardini, Țabără, Ardelean, G. Neagu – Medina (67 Sălăjan), Popescu – Surugiu, Marcu, Monac (74 Firțulescu) – Bîrză (46 Apostu).
Olimpia: Şuta – D. Muntean, C. Ene, Bălău, Iuhas – Feier (63 Molnar), Villand, Svarczkopf, Zsiga (87 Micaș) – Bujor (75 Dragoș Petrică), Lemac.
Arbitri: Adrian Comănescu – Marius Nicoară (ambii din Râmnicu Vâlcea), Răzvan Nistoran (Băile Herculane). Rezervă: Dorin Voina (Reșița).
No Comments
Comments for Oare UTA o să bată pe cineva în acest campionat? are now closed.