Opinii de pensionar (editorial)

scris de: prof. Ioan Tuleu

Despre familie și dragostea părinților

A trebuit să intervină puternica mediatizare a dramei trăite de familia Bodnariu, Marius și Ruth, pentru a cunoaște și românii ce înseamnă libertatea și cum se practică democrația într-un stat foarte bogat și dzvoltat ca Norvegia. Până acum am trăit din clișeele furnizate de media privind raiul din țările vestice și ne căinam despre realitatea din România, fără a pătrunde însă în detaliile a ceea ce înseamnă o viață îndestulată material dar goală de conținut spiritual.

Așa cum cunosc foarte mulți români, cinci copii au fost luați cu forța din sânul familiei pe motiv de rele tratamente și îndoctrinare religioasă. Și recunosc aici că a putut exista îndoctrinare religioasă și poate și câte o ușoară corecție fizică atunci când copiii foarte mici întreceau măsura. Numai că și autoritățile norvegiene întrec măsura atunci când veghează la drepturile copiilor.

Am trăit în anii copilăriei într-un sat din câmpia Aradului, într-o familie care avea tot cinci copii și era, deasemenea, de credință creștină penticostală. Recunosc că am fost „îndroctinat” religios când bunicul îmi citea zilnic din scriptură și îmi aduc aminte cu plăcerea despre episodul din Geneza cu „Iosif și frații săi”, exemplele date de Iudita și Estera, despre viața regelui David etc. Mai târziu, după ce am învățat să citesc îmi alegeam singur lecturile din capitolele privind istoria evreilor. Am mai primit, foarte rar cei drept, câte o mică corecție fizică, iar la școală cea mai frecventă pedeapsă era câte o lovitură-două la palmă, cu linearul. Era, dealtfel, ceva obișnuit și nu îmi aduc aminte să fi fost rănit cineva sau să se fi provocat scandal din această pricină. Copiii de atunci au crescut ca oameni serioși, harnici, la casa lor în care au crescut și ei copii, la fel de buni.

Statul din acea vreme, a anilor 50-60, a secolului trecut, era unul care promova ideologia atee prin toate mijloacele: Îndoctrinare la școală, conferințe materialist-științifice la Căminul cultural și cu, evident, îngrădirea unor libertăți de manifestare religioasă. Dar mergeam săptămânal la biserica penticostală sau baptistă, ceea ce făceau și ceilalți colegi, cei mai mulți frecventând biserica ortodoxă. Nu a suferit nici un elev pedepse pentru acest motiv. Nici vorbă să își fi închipuit cineva că i-ar fi putut lua copiii vreo autoritateca să îi dea în întreținerea statului, sau spre înfiere. Până acolo nu s-a gândit a merge nici Partidul Comunist ateu. A fost luată recolta la cotele obligatorii și asta a declanșat revolte țărănești, a fost luat pământul la CAP iar reacția a fost migrarea țăranilor la oraș, dar dacă s-ar fi luat cumva copiii din familie acest fapt ar fi declanșat o adevărată revoluție și regimul știa să se ferească, știa de frică.

Și atunci și acuma pentru români familia este sfântă și fiecare crede că nu există cineva care să fie mai interesat decât părinții copiilor de buna creștere a lor. Doar în familie, se poate dezvolta echilibrat, armonios copilul, doar în familie se poate pregăti el pentru viață. Căldura căminului, sentimentele de dragoste maternă și paternă, și grija bunicilor pentru nepoți sunt absolut obligatorii și nimeni și nimic nu le poate înlocui. Altfel am forma roboți bine hrăniți, bine îmbrăcați dar lipsiți de sentimente. Consecința ar fi pieirea speței umane.