Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Arad, în parteneriat cu ADR VEST în calitate de coordonator al consorțiului RO-Boost SMEs, în cadrul rețelei Enterprise Europe Network, au deosebita plăcere de a vă invita să participați la evenimentul ”Enterprise Europe Network – oportunități de internaționalizare pentru firme”, organizat în data de 15 iulie 2016, la sediul Camerei de Comerţ, Industrie și Agricultură Arad, strada Cloșca nr.5.
Evenimentul se va desfășura în intervalul orar 11.00 -12.30, și se va concentra asupra prezentării serviciilor furnizate de ADR Vest, în contextul Enterprise Europe Network:
• Misiunea pentru companii în Germania (25-28 Octombrie 2016);
• Promovarea evenimentelor de brokeraj internaționale din Regiunea Vest România si Ungaria;
• Platforma online destinată identificării de parteneri de afaceri internaționali cu vizibilitate în peste 40 de țări.
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest implementează politica de dezvoltare regională din România, aflată acum la peste 17 ani de la crearea celor opt regiuni de dezvoltare.
În această perioadă, ADR Vest a gestionat programele Phare Coeziune Economică şi Socială, programele cu finanţare naţională, Programul Operaţional Regional 2007 – 2013 şi, din 2013, Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice.
Mai mult, ADR Vest a implementat proiecte regionale cu finanţare de la Comisia Europeană, a sprijinit investitori strategici pentru localizarea în Regiune, a susţinut inovarea şi clusterele în sectoarele automotive şi tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor şi a promovat partenerii regionali la nivel internaţional.
Pentru orice informaţii suplimentare, vă invităm să vă adresaţi Camerei de Comerţ, Industrie și Agricultură Arad telefon 0730 188 299, carmen.crisan@ccia-arad.ro, persoană de contact Carmen Crisan.
No Comments
Comments for Oportunități de internaționalizare pentru firme are now closed.