(O)poziție (ne)firească! Aduceam doi jucători în loc de unu (Keseru) și cred că eram mai câștigați!

Nu știu ce ar mai fi de comentat despre UTA după trei etape. S-au spus în aceste zile de toate, dar nu cuvinte de laudă. În niciun caz! Am ajuns la a treia etapă unde și putem vorbi – din nou – de lipsa de valoare a jucătorilor, de indolență, …de…, ar fi multe cuvinte „rele” de spus.

Am văzut un Poenaru lipsit total de atitudine, viziune, așezare în teren. Am văzut un Keșeru total în afara problemei, mă rog, acoperit de scuzele lui „Poe” că nu a jucat de mult timp, că nu și-a găsit poziția ideală în teren, … bla, bla, bla, dar îmi pun o întrebare: „E fotbalist profesionist sau tâmplar? Un tâmplar daca îl trezești din somn noaptea la 02.00, îi pui rindeaua în mână îți face un geam, o masă, o ușă, că e de meserie. Ce așteptăm de la Keșeru, să mai treacă un an, să primească 15.000 pe lună și să ce? Să se plimbe pe teren 70 de minute? Doar întreb.

Cineva și-a pus întrbarea: „De ce nu a jucat la FCSB? Că nu a vrut Becali?” Nu prea cred. A venit la FCSB de la echipa a doua a lui Ludogorets, de ce oare a fost trimis la echipa a doua? Păi e simplu! Pentru că nu mai făcea față la prima echipă.

Citez din declarația lui când a sosit la UTA „Mă regăsesc în aceeași situație cu clubul – trecut glorios, factor motivațional la cote maxime și vrem să demonstrăm din nou ceea ce reprezentăm”

Prima parte, corect, „trecut glorios”, partea a doua, „factor motivational”, …15.000 de euro pe lună, dar partea a treia, cea cu „să demonstrăm”, lasă rău de dorit în cazul său. Mai pe șleau, a dovedit în trei meciuri, titular fiind, că nu a „demonstrat” nimic și pentru mine cel puțin nu „reprezintă” nimic. Fără supărare!

E clar că nu e doar el vinovat pentru maniera în care joacă echipa, sunt mai toți jucătorii vinovați și, nu în ultimul rând, staff-ul tehnic. Sunt jucători fără vlagă, fără dorință de joc. Chiar și antrenorii cu mai puțină experiență din nou botezata „superligă” par deja că au „citit-o” pe UTA. Știu că din cinci centrări reușite pe șase metri, ies cel puțin două ocaziiși cu puțin noroc și un gol. Pentru că, altă „hibă”, vizibilă și din avion, avem un Iacob care ne-a salvat de multe ori, dar la majoritatea centrărilor e un simplu spectator, nu le simte, nu iese pe ele. Tot fără supărare, poate ar fi vremea ca și Balauru să primească o șansă.

Oare vom vedea în meciul de la Sepsi în sfârșit o altă atitudine? Nu vreau să fiu tot cârcotaș, dar un vechi supporter, cătrănit, îmi mărturisea după episodul trist cu Voluntariul: „Cred că ne dau cu terenul în cap!”. Dacă spusele suporterului se vor adeveri și dacă vom avea același joc ca la Voluntari, poate că, din nou fără supărare, încet-încet, „Poe” ar trebui să șteargă praful de pe valiză și să-și umple sticla cu gel. La bună vedere!