Oraşul nostru va fi gazda seminarului „Nutriţie şi Viaţă Sănătoasă”

Written by admin. Posted in Top News, Utile

Tagged: , , ,

Published on februarie 13, 2014 with No Comments

Peste două zile, mai precis pe data de 15 februarie Aradul va găzdui seminarul „Nutriţie şi Viaţă Sănătoasă”. Evenimentul se află la cea de-a doua şi sunt invitate toate persoanele care doresc să-şi cunoască mai bine propriul organism.

Organizatorul acestui eveniment, Daniel Mitre, ne-a precizat că la seminar participă nutriționistul Silviu Cimpan şi Alina Crâncău reprezentanta companiei Farmec Cluj Napoca.

Principalele teme care vor fi abordate sunt: principiile slăbirii sănătoase, accelerarea metabolismului, prevenirea şi combaterea celulitei, principiile detoxifierii, alimentaţia anti-ageing, alimentaţia pentru tonus şi creştere musculară, alimentaţia pentru creşterea imunităţii, etc.

„Suntem foarte fericiţi că putem fi alături de clienţii noştri din Arad pentru al doilea an consecutiv şi îi mulţumim lui Daniel Mitre pentru invitaţia făcută. Pentru noi este foarte important feedback-ul consumatorilor şi ne ghidăm după acestă când creeăm produse noi”, a declarat Ioana Borza, manager în cadrul companiei Farmec.

Locaţia evenimentului este una specială, Farmacia Argefarm, una dintre cele mai vechi dinArad, cu o istorie frumoasă şi multă muncă şi dăruire pentru locuitorii acestui oraş.

„În ultimii ani au apărut foarte multe diete şi reţete, însă foarte puţine dintre ele sunt realizate de specialişti. Devine aproape imposibil să ştim care sunt adevăratele reguli pe care să le urmăm. Acest eveniment oferă participanţilor răspunsuri avizate, de la specialiţti în domeniu”, precizează Daniel Mitre, organizatorul evenimentului.

Participarea la eveniment este gratuită iar pentru că locurile sunt limitate, înscrierea participanţilor se va face la contact@masajarad.ro, printr-un email care să conţină numele şi prenumele participanţilor şi numărul de persoane pentru care se solicită o rezervare.

Farmacia Argefarm este situată pe strada Abrud, nr. 105, Bl. 126 (lângă Piaţa Mioriţa). Evenimentul va începe la ora 16.00.

 

No Comments

Comments for Oraşul nostru va fi gazda seminarului „Nutriţie şi Viaţă Sănătoasă” are now closed.