Ovidiu Haţegan va conduce la centru partida Girondins Bordeaux – Benfica Lisabona, din manşa secundă a optimilor de finală ale Ligii Europa, care va avea loc pe Stadionul „Chaban Delmas“, joi, de la ora 22.05.
Arbitrul arădean va fi ajutat de asistenţii Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, de asistenţii suplimentari Sebastian Colţescu şi Istvan Kovacs, arbitru de rezervă fiind desemnat Adrian Ghinguleac.
Ovidiu Haţegan are 32 ani, este arbitru internaţional din 2008, iar în acest sezon a condus la centru două partide în Liga Campionilor (FC Copenhaga – FC Bruges 0-0, în turul III preliminar, şi Bayern Munchen – Lille 6-1, în grupe) şi cinci în Europa League (Şahtior Soligorsk – Ried 1-1, în turul II preliminar, ŢSKA Moscova – AIK Solna 0-2, în play-off, Tottenham – Lazio 0-0, AIK Solna – Napoli 1-2, în grupe, şi Rubin Kazan – Atletico Madrid 0-1 în şaisprezecimile de finală).
No Comments
Comments for Ovidiu Haţegan va arbitra Bordeaux – Benfica Lisabona are now closed.