Panfora Oil & Gas: nu exista gaze de sist in perimetrul Ex-6 Curtici
- nu au fost niciodata prevazute si nu se vor desfasura niciun fel de lucrari legate de gaze de sist sau de alte resurse neconventionale
- tehnologiile de masurare de suprafata sunt cele mai moderne, cu impact minim asupra mediului si comunitatilor
- avem un angajament pe termen lung, care va aduce beneficii comunitatilor locale
Panfora Oil & Gas, filiala Grupului MOL dedicata activitatilor de Explorare si Productie de hidrocarburi inRomania, vrea sa devina unul dintre investitorii cheie in judetulArad. Compania vrea sa sprijine dezvoltarea comunitatilor locale. Panfora Oil & Gas a prevazut inceperea masuratorilor de suprafata in perimetrul Ex-6 Curtici, unde a planificat explorari doar pentru resurse conventionale, fara nicio legatura cu gazele de sist.
“Nu am fost, nu suntem si nu vom fi interesati nici de explorarea si cu atat mai putin de exploatarea de gaze de sist in perimetrul Curtici. Ne concentram pe resursele conventionale si vom folosi experienta extinsa a Grupului MOL in explorarea si productia de hidrocarburi din formatiuni de roci conventionale. In perimetrul Curtici nu exista potential pentru gaze de sist, astfel ca nu am planificat niciodata si nici nu vom desfasura operatiuni care sa fie legate in vreun fel de gazele de sist. Acordul de concesiune si programul de lucrari convenit cu Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM) se refera doar la hidrocarburi conventionale – petrol si gaze, astfel ca nu au fost incluse, in niciunul dintre documentele semnate cu ANRM privind perimetrul Curtici, specificatii care sa aiba legatura nici cu explorarea si nici cu exploatarea gazelor de sist”, a declarat Gábor Zelei, Managing Director al Panfora Oil & Gas.
Compania a informat si va continua sa informeze toate comunitatile locale, in mod transparent, despre tehnologiile folosite, care sunt sigure atat pentru mediu cat si pentru oameni, precum si despre programul de lucrari si operatiunile planificate. Toate aceste masuri au ca scop informarea corecta si completa a detinatorilor de terenuri, considerati parteneri respectati si apreciati ai investitorilor.
“Suntem implicati pe termen lung in viata comunitatilor unde ne desfasuram operatiunile si vrem sa sprijinim dezvoltarea acestora. Tratam cu respect comunitatile in mijlocul carora am planificat activitati si vrem sa construim o relatie pe termen lung, care sa aduca beneficii pentru ambele parti”, a afirmat Gábor Zelei.
Panfora Oil & Gas va respecta in totalitate drepturile de proprietate ale detinatorilor de terenuri agricole si este pregatita sa plateasca despagubiri pentru orice culturi afectate.
Suprafata de explorat cuprinde in principal terenuri agricole apartinand unui numar de circa 20 de sate si comune. Vor fi utilizate drumurile existente, acolo unde acestea sunt disponibile, astfel ca suprafetele pe care se vor desfasura operatiuni reprezinta circa 3% din total, iar masuratorile vor avea loc, pe cat posibil, dupa strangerea recoltelor. Durata planificata a lucrarilor este de aproximativ 100 de zile, respectiv cateva zile pentru fiecare teren pe care se vor face masuratori.
Despre Grupul MOL
Grupul MOL este o companie multinationala integrata şi independenta, cu sediul central in Budapesta, Ungaria. Are operatiuni in peste 40 de tari şi aproximativ 30.000 de angajati in intreaga lume. Segmentul Upstream cuprinde operatiuni in Orientul Mijlociu, Africa, Asia de Sud si tarile membre CSI, compania avand peste 75 de ani de experienta in productia de hidrocarburi. In prezent desfasoara activitati de explorare in 11 tari si de productie in 7 tari, nivelul productiei fiind de peste 118.000 barili echivalent petrol pe zi. Segmentul Downstream al Grupului controleaza cinci rafinarii şi doua unitati petrochimice la nivelul managementului integrat al lantului de aprovizionare, in Ungaria,Slovacia,Croatiaşi Italia. Compania detine, de asemenea, o retea de peste 1.700 de benzinarii in Europa Centrala şi de Sud-Est, dintre care 138 inRomania. Grupul opereaza o retea de conducte de gaze naturale de inalta presiune de peste 5.800 km in Ungaria. Grupul MOL activeaza şi in comercializarea şi distributia de gaze naturale la nivel regional. Compania a semnat acorduri de concesiune cu Agentia Nationala pentru Resurse Minerale pentru 3 perimetre din vestul Romaniei, dintre care unul a fost ratificat de catre toate autoritatile competente. Panfora Oil & Gas este entitate cu personalitate juridica romaneasca, singurul titular al perimetrului de exploatare Ex-6 Curtici, fara alti parteneri, prin Ordinul nr. 434/21.12.2012 al Presedintelui Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM).
No Comments
Comments for Panfora Oil & Gas: nu exista gaze de sist in perimetrul Ex-6 Curtici are now closed.