Elevii de la Liceul Teoretic ,,Mihai Veliciu” Chişineu-Criş în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad şi Garda de Pompieri Chişineu-Criş au iniţiat un parteneriat educaţional intitulat ,,Focul-prieten sau duşman”
Este vorba despre elevii clasei pregătitoare şi ai clasei I A, care au fost îndrumaţi de învăţătoarele Cătălina Cruţu şi Cornelia Cristea.
„Într-o societate cu un puls tot mai alert, copiii interacţionează firesc cu un flux de informaţii din ce în ce mai intens. În această avalanşă de evenimente, părinţii și profesorii nu trebuie să piardă din vedere faptul că şi educaţia antiincendiu este o parte esenţială din informaţiile necesare unui copil. Adulţii cred că o simplă interzicere a anumitor activităţi este suficientă pentru a-şi ocroti copilul. Copilul trebuie să cunoască rolul focului în viaţa omului şi să înţeleagă efectele utilizării incorecte al acestuia, motiv pentru care adulţii sunt obligaţi chiar şi de legislaţia în domeniu să ia toate măsurile pentru prevenirea jocului copiilor cu focul in condiţii şi în locuri în care se pot produce incendii. Tocami de aceea ne-am gândit să desfășurăm o astfel de activitate”, a declarat învățătoarea Cornelia Cristea.
No Comments
Comments for Parteneriat educaţional între Liceul Teoretic ,,Mihai Veliciu” Chişineu-Criş şi ISU Arad are now closed.