Conducerea Companiei de Apă Szeged a fost prezentă la Arad pentru semnarea acordului de parteneriat cu Compania de Apă Arad în cadrul Proiectului „Îmbunătățirea managementului calitativ al râurilor transfrontaliere : Criș, Mureș, Tisa”. Proiectul depus de cele două companii a fost acceptat la finanțare europeană în cadrul Programului INTERREG RO-HU.
În cadrul acestui proiect, Compania de Apă Arad propune îmbunătățirea calității apei râurilor Mureș și Crișul Alb în 4 puncte de măsurare, prin investiții la 4 stații de epurare, care au ca scop achiziția de lucrări și echipamente la Stația de Epurare a apelor uzate Ineu, la Stația de epurare a apelor uzate Lipova, la Stația de Epurare Arad și la Stația de Epurare Gurahonț.
Până la sfârșitul anului, se va semna contractul de finanțare, în urma căruia va fi demarată implementarea proiectului. Valoarea totală se ridică la 4,060,327,24 euro din care, Compania de Apă Arad va primi pentru realizarea obiectivelor propuse suma de 3,093,801,24 euro.
No Comments
Comments for Parteneriat între Compania de Apă Arad și omologii de la Szeged are now closed.