Deputatul Claudia Boghicevici, coordonatorul portofoliului Muncii şi Protecţiei Sociale în Guvernul Alternativă PDL, denunţă noua tentativă a guvernului Ponta de a minţi electoratul prin anunţul majorării pensiilor începând cu luna martie.
Deputatul PDL aminteşte că recalcularea a 234 de mii de pensii reprezintă o obligaţie a guvernului Ponta după ce Curtea Constituţională a decis în octombrie 2013 că acelaşi guvern Ponta a aplicat un indice de corecţie greşit prin Ordonanţa 1 din 2013. „Guvernul Ponta aplică principiul «hoţii strigă hoţii». În ianuarie 2013, guvernanţii au emis o ordonanţă de urgenţă neconstituţională prin care au luat bani din buzunarele pensionarilor, iar acum au indecenţa de a se lăuda că ar da ceva în plus acestor pensionari. Este o nouă minciună marca Ponta, strategic lansată înainte de campania electorală pentru alegerile europarlamentare. Este inadmisibil că această recalculare se face abia acum, după 5 luni de la decizia Curţii Constituţionale şi într-un moment în care Ponta încearcă cu disperare să câştige puncte electorale. Aceste reflexe ceauşiste nu vor acoperi imensele pagube pe care le va aduce în buzunarele tuturor românilor explozia preţurilor la bunurile de consum de la 1 aprilie”, consideră Claudia Boghicevici.
O altă minciună electorală vehiculată de premierul Ponta şi de ministrul Rovana Plumb este şi cea legată de indexarea anuală a pensiilor. „Guvernul Ponta este obligat de legea 263 din 2010, dată de guvernarea PDL, să indexeze anual pensiile cu rata inflaţiei şi jumătate din creşterea reală a salariului mediu. Şi în acest caz Ponta încearcă cu disperare să îşi aroge merite care nu îi aparţin. De 2 ani de zile guvernul Ponta nu este în stare decât să plagieze măsurile guvernării PDL, iar promisiunile electorale au fost aruncate pe apa sâmbetei. Îl invit pe domnul Ponta să plagieze şi proiectul pensiilor ocupaţionale pe care PDL l-a depus la Parament săptămâna trecută, dacă este preocupat de sustenabilitatea sistemului de pensii”, a mai declarat Claudia Boghicevici.
No Comments
Comments for PDL: Anunțul majorării pensiilor este o minciună electorală. Guvernul Ponta era obligat de 5 luni de zile să recalculeze pensiile are now closed.