Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a prezentat astăzi într-o conferință de presă bilanțul evenimentelor desfășurate în cadrul Zilelor Aradului. Astfel, din calculul făcut de către cei de la Primărie peste 60 de mii de persoane au participat la cele 35 de evenimente desfășurate în cele zece zile de sărbătoare. Patru dintre evenimente au avut caracter permanent. Este vorba despre expoziţia foto, târgul estival, expoziţia auto şi parcul de distracţii. „Am încheiat festivitățile dedicate zilelor orașului. O concluzie simplă ne arată că am avut un succes foarte mare. Un număr de peste 60 de mii de oameni au participat la evenimentele organizate. Au avut loc manifestări noi la care oamenii au participat în număr mare. Putem aminti concursul de Duatlon, gala de Hipism, concursul cu bărcile dragon și spectacolul Parfum interbelic. Am avut și invitați speciali, cum ar fi Ivan Patzaichin, care este de patru ori campion olimpic la canotaj, Otilia Bădescu, campioană europeană la tenis de masă, Camelia Potec, campioană olimpică la înot şi Mihai Leu, campion mondial de box şi campion naţional la raliu. Concursul de canotaj la care a participat Ivan Patzaichin a arătat că Mureşul are potenţial. Un aport foarte bun la acest eveniment l-a avut Glad Varga, coordonatorul acestui proiect. Am avut o competiție foarte importantă și anume Raliul Aradului care sperăm să crească nivelul de reprezentare de anul viitor. Toate evenimentele au făcut ca Aradul să fie în sărbătoare. Mulțumim mult cetățenilor care au răspuns invitației noastre”, a declarat primarul Falcă.
No Comments
Comments for Peste 60.000 de arădeni au sărbătorit “Zilele Aradului” are now closed.