Au renunțat la pașapoarte în fața Ambasadei Republicii Moldova de la București. Sute de persoane de pe ambele maluri ale Prutului au solicitat într-un mod inedit autorităților eliminarea pașapoartelor la trecerea frontierei dintre România și Republica Moldova.
Un lanț uman care a pornit din fața sediului Ministerului Afacerilor Externe al României și până la porțile Ambasadei Republicii Moldova a simulat granița dintre cele două state românești.
”Pașapoartele dublează frontiera dintre România și Republica Moldova. Nu le mai vrem și nu ne mai trebuie. Este nefiresc să putem circula doar pe baza buletinului în 58 de țări și teritorii, iar pentru a ajunge la Chișinău să fim nevoiți să ne procurăm pașaport. Costurile morale și financiare ale acestei măsuri sunt prea mari” a declarat Mădălina Hrițuleac, secretarul general al Platformei Unioniste Acțiunea 2012, organizatorul manifestației.
”Am prieteni mulți în România. Din cauză că nu își mai perfectează pașaport, ne vedem foarte rar, atunci când trec eu Prutul. Următorul pas corect și natural al autorităților de la Chișinău ar fi adoptarea unei Hotărâri de Guvern care să permită cetățenilor României să treacă vama fără pașaport” a spus Oxana Iovu, originară din Ialoveni.
Platforma Unionistă Acțiunea 2012 a depus adrese pentru legiferarea accesului cetățenilor Uniunii Europene în Republica Moldova doar cu obligația de a prezenta alternativ pașaportul sau cartea de identitate atât la Ministerul Afacerilor Externe al României, cât și la Ambasada Republicii Moldova de la București. În același sens, Tinerii Moldovei de la Chișinău au depus o adresă la Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene al Republicii Moldova.
[nggallery id=294]
No Comments
Comments for Peste Prut fără pașaport are now closed.