PNL Arad: „PSD a mai pus o piedică în Arad, la Fântânele!”

Written by florin coita. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , , , , ,

Published on mai 05, 2016 with No Comments

IMG_3239

Fântânele este comuna care are același primar de mai multe mandate, dar a bătut pasul pe loc! Dacă alte localități s-au dezvoltat văzând cu ochii, la Fântânele s-a asfaltat puțin și prost, iar marile investiții lipsesc cu desăvârșire! PSD a mai pus o piedică în Arad, de această dată comunei Fântânele, care stagnează la modul rușinos! De aceea e nevoie, aici, de o schimbare, iar Mircea  Aslău, candidatul PNL, un om tânăr, dinamic și energic, are capacitatea să schimbe lucrurile în bine!

Și, ca orice om gospodar, primarul Mircea  Aslău va începe cu amenajarea grădinițelor și a școlilor. Mulți părinți, îngroziți de condițiile actuale din unitățile de învățământ din comună, își trezesc copiii cu noaptea în cap și îi duc la școală în alte localități sau în municipiul Arad. Cei care nu au mașini, își trimit copiii cu autobuzul. Cum poate primarul dormi liniștit, când copii de școală generală se trezesc cum crapă de ziuă și se fac navetiști de mici?! Este primul lucru care trebuie schimbat – respectul față de cetățeni începe cu atenția față de copiii și nepoții lor!

Dincolo de respect, este sănătatea publică. La Tisa Nouă, de exemplu, nu există nici astăzi rețea de apă potabilă! Deși suntem la o aruncătură de băț de municipiu, e jale! Doar trotuarele și șoselele impracticabile din sat sunt în stare și mai proastă! Când plouă, nici cizmele de gumă nu te ajută, pentru că noroiul și umezeala pătrund până la os! O localitate aflată la un sfert de oră de centrul municipiului Arad trăiește și azi ca în Evul Mediu, pentru că PSD nu a avut niciun interes să o dezvolte, să le arate locuitorilor un dram de prețuire! Nici ambulanța nu poate intra aici pe vreme urâtă, pentru că ar rămâne împotmolită! Încă o pată de rușine pe obrazul localității noastre, încă un motiv să schimbăm primarul și să mizăm pe Mircea Aslău, un om tânăr și puternic, capabil să miște lucrurile înspre bine!

Dar dacă tot vorbim de rușine, ce altceva este noul cartier al tinerilor? Cu surle și trâmbițe s-au împărțit locuri de casă, pentru ca apoi totul să fie abandonat și proiectul lăsat de izbeliște. Primăria nu s-a ocupat nici de curentul electric, nici de rețeaua de apă, nici de drumurile din cartier! A creat, cu alte cuvinte, încă o pacoste pentru locuitorii care sperau să le meargă ceva mai bine! Încă un exemplu de ineficiență a PSD! Încă o lipsă de preocupare față de viața oamenilor! Și-atunci, ce să mai vorbim despre Căminul Cultural, care numai în Fântânele nu există? Râd de noi și curcile că Primăria nu a fost în stare să construiască un Cămin, în atâția amar de ani! Localități mai mici, mai sărace, au putut! La noi primarul a avut tot alte priorități. De exemplu, să facă frumos în jurul primăriei, de parcă numai el ar conta în toată comuna!

Sunt, iată, multe motive de schimbare! Multe, și deloc mărunte! Primarul PNL, Mircea Aslău, se va apuca de treabă imediat după alegeri, în prima zi de mandat, pentru că nu mai e timp de pierdut: toate greșelile din Fântânele trebuie urgent corectate, și vor fi, cu ajutorul președintelui Consiliului Județean, Iustin Cionca, a consilierilor locali și județeni PNL!

No Comments

Comments for PNL Arad: „PSD a mai pus o piedică în Arad, la Fântânele!” are now closed.