Cu câteva ore înaintea deschiderii oficiale a Ștrandului Neptun constatăm că există două imagini diametral opuse ale acestuia: cea prezentată de administrația Falcă, administraţie care încearcă să scoată în evidență insuficientele lucruri făcute, dar şi problemele apărute referitor la plata taxei de acces, respectiv realitatea necosmetizată arătată de presă și comercianții de la Ștrand şi resimţită de aradeni sau, mai degrabă, concretizată în nemulţumirea celor mai mulţi dintre ei, după cum rezultă din sondajele realizate de PNL.
„De fapt, ce este nou de la sfârșitul sezonului trecut? Aproape nimic! Rămân aceleași zonări discutabile, aceeași lipsă de perspectivă pentru comercianți, același război surd pentru amplasarea barierei și lipsa oricărei strategii pentru viitorul Ștrandului Neptun. Am observat că singurul demers făcut de administrația Falcă a fost să încerce atribuirea obiectivului în administrarea Recons, fără ca în susţinerea propunerii să vedem o strategie, o gândire sustenabilă privind viitorul ştrandului. Nu credem în măsuri şi soluţii artificiale şi necalculate, indiferent de partea care le propune. De aceea, considerăm ca fiind oportună, chiar necesară, o întâlnire între toți factorii interesați: administrație, comercianți și beneficiari – cetățenii Aradului, pentru găsirea de urgență a unor soluții care să deblocheze situația ştrandului. În acest sens, solicităm comercianţilor de la ştrand – care şi-au precizat interesul prin reprezentanţii lor – organizarea la faţa locului a unei astfel de întâlniri, cât mai repede. Vom participa fără nici o rezervă la o asemenea întâlnire şi vom căuta împreună soluţii care vor debloca situaţia”, a declarat Florin Galiș, consilier municipal al PNL.
No Comments
Comments for PNL solicită, de urgenţă, soluții care să deblocheze situația Ştrandului Neptun are now closed.