Jurnalistul și poetul Petre Don și-a lansat, la Sala Clio, o carte de poeme, intitulată „Roua din adâncuri“, apărută recent la Editura „Mirador“ din Arad. Este cea de-a cincea carte semnată de Petre Don, el mai publicând de-a lungul timpului: „Noi Poesis“ (colaborare, Dumitru Siniteanu) – 1983; „Voluptatea firescului“ – 2002; „Pur şi simplu“ – 2012 şi „Gânduri ciobite“ (colaborare, Hedir Al-chalabi) – 2012, toate apărute la Editura „Mirador“ Arad. De menţionat că prefaţa cărţii „Roua din adâncuri“ este semnată de cunoscutul scriitor din Arad, Gheorghe Mocuţa. Prezentarea de pe coperta a IV-a precum şi redactarea cărţii este realizată de Hedir Al-chalabi, iar tehnoredactarea este a lui Ioan Leac. Ilustraţiile cărţii sunt asigurate de artistul plastic Mihai Takacs. La lansare, alături de Petre Don au fost și de această dată colegii și prietenii. Printre cei care au vorbit despre carte s-a numărat și Ioan Matiuţ. În cadrul evenimentului a avut loc și un microrecital susținut de către Daniel Julean şi Nelu Pitic.
No Comments
Comments for Poetul şi ziaristul Petre Don şi-a lansat volumul de poeme ” Roua din Adâncuri” are now closed.