Poliţiştii locali au asigurat pe parcursul acestui weekend buna desfăşurare a Festivalului Vinului, eveniment organizat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad.
În intervalul 3-5 noiembrie 2017, 12 agenţi din Cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală au asigurat permanenţa în zona de desfăşurare a evenimentului, respectiv Parcul Eminescu. Pe lângă prevenirea ambuteiajelor şi a accidentelor în perioadele în care s-au înregistrat valori rdicate de trafic, poliţişti locali au acţionat pentru a descuraja infracţiunile care puteau fi comise pe fondul aglomeraţiei specifice acestui eveniment (furturi din buzunare ori genţi).
8 agenţi din cadrul Serviciului de Ordine şi Linişte publică au acţionat zilnic pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor sau a altor fapte antisociale care puteau aduce atingere ordinii publice, integrităţii persoanelor şi bunurilor acestora, iar 4 agenţi din cadrul Serviciului Circulaţie Rutieră au asigurat traficul în zona adiacentă Parcului Eminescu.
Vârful de intervenţie al poliţiştilor locali s-a înregistrat în ultima seară a evenimentului. Atunci a fost concentrat un efectiv de 15 poliţişti locali care s-au asigurat că Festivalul Vinului ediţia 2017 se încheie fără a se înregistra incidente.
No Comments
Comments for Poliţiştii locali arădeni s-au asigurat că Festivalul Vinului 2017 va însemna numai amintiri frumoase are now closed.