Începând de săptămâna aceasta dialogurile dintre poliţiştilor locali şi cetățeni vor fi înregistrate! Totul este posibil datorită celor 20 de camere video care sunt în dotarea angajaţilor pe linie de ordine publică şi ai celor de la circulaţie. „Body cam”-uri sunt atașate de uniformele oamenilor legii şi vor înregistra discuțiile cu cetățenii. Aceştia vor fi informaţi de la bun început că urmează să fie înregistraţi atât audio, cât şi video.
“Toate aceste inregistrări vor fi corelate cu procesele verbale întocmite, având dublu scop: pe de o parte vor fi eliminate discuţiile că poliţiştii noştri fac abuzuri, iar pe de altă parte vom vedea ce se întâmplă la momentul respectiv în relaţia cu cetăţenii. Întrucât avem convingerea că aceste dispozitive vor fi eficiente ne propunem ca la prima rectificare să alocăm fonduri pentru achiziţionarea a încă 40 de dispozitive de acest gen. Mizăm în primul rând pe efectul psihologic al acestora, în sensul că suntem siguri că dialogul dintre polițiști și cetățeni va decurge într-o manieră mai civilizată, așa cum este de altfel și normal.
De asemenea suntem în curs de achiziţionare şi am dispus ca staţiile din dotarea poliţiştilor locali atât cele portabile cât şi cele de pe maşini să fie dotate cu GPS, astfel încât se va putea vedea unde a fost poliţistul în misiune, cât a stat, iar aceste informaţii vor putea fi corelate cu infomaţiile din documentele pe care le întocmeşte şi rapoartele pe care le face”, a explicat primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.
Înregistrările audio/video vor putea fi stocate timp de 6 luni şi vor putea constitui mijloace de probă legală la cererea organelor de urmărire penală sau a instanței de judecată, sau vor putea servi la clarificarea situaţiilor în care se reclamă o prestaţie deficitară din partea agenţilor Direcţiei Generale Poliţia Locală Arad.
No Comments
Comments for Polițiștii locali din Arad, dotați cu „body cam”-uri are now closed.