Ponta, între Moș Gerilă și Moș Crăciun (editorial)

scris de: Cristian Țițca

Există un timp al războiului, așa cum există un timp al împăcării. Există o vreme a înțelepciunii, așa cum există o vreme a prostiei.

Noi, acum, trăim timpul colindelor.

Deși ar fi normal să se prăvale peste noi un peisaj hibernal, în aceste zile s-au dezghețat toate temerile mele legate de reformarea stângii politice. Credeam că, în sfârșit, din PSD va pleca Moș Gerilă pentru ca Moș Crăciun să se întoarcă înapoi. Din păcate însă, Ponta crede încă în Moș Gerilă. Crede în Iliescu. Crede în orice poate să îi mai ofere o secundă în plus de viață politică. Sincer să fiu, nu mă așteptam de la acest Pinochio să se retragă după eșecul monumental de la alegeri. Omul ăsta nu a fost croit pentru sinceritate politică. Acest specimen politic a fost educat să caute puterea, să o găsească și să se lege de ea. E o filosofie tipic comunistă înrădăcinată în adâncurile sale deși, culmea, el e tânărul de la care stânga politică a așteptat schimbarea.

Stau și mă întreb ce ar fi făcut un om normal cu mintea limpede, dacă s-ar fi aflat în locul lui Ponta după ce a pierdut cursa electorală? Cred că s-ar fi retras din conducerea partidului, pentru că mesajul a fost clar: poporul s-a săturat de minciunile și de aroganța PSD! De asemenea, cred că s-ar fi retras și din funcția de premier, pentru că, după ce ai luat bătaie la fundul gol, nu mai poți fi nici măcar manechin de lenjerie intimă, d-apoi producător de fashion! Dar, mai ales, ar fi trebuit să se retragă o perioadă pentru că are încă șanse să se reconstruiască pe plan politic. Își poate turna cenușă în cap, se poate spovedi public și se poate reseta pentru a porni de la zero o nouă carieră politică. Mai onestă, mai umană, mai de stânga.

Dar, Victor Viorel Ponta a ales să se agațe de funcțiile ce i-au mai rămas așa cum un naufragiat se agață de o plută în derivă. Nu renunță la șefia PSD la fel cum nu renunță la șefia Guvernului. În tot acest timp dă afară din partid pe oricine e pasibil de a ridica cuvântul, cândva, undeva, într-un anume context sau aiurea, împotriva sa.

Din votul zdrobitor dat lui Iohannis, Ponta nu a înțeles nimic. Nu a înțeles că noi avem nevoie de un nou tip de politician, de un nou tip de administratori locali, regionali sau centrali… Că, în general vorbind, avem nevoie de o minima onestitate și un minim interes față de turma pe care o păstorești. Începând din 2 decembrie, Ponta a mimat spășirea în fața națiunii. A mimat umilința înfrângerii . Dar, cel mai grav, mi se pare că a mimat prost o democrație de partid care nu există. O democrație de partid în care el e Tatăl, Dragnea e Fiul, iar Biroul Executiv e Sfântul Duh. Nici vorbă de reformare în PSD. Nici vorbă de regândire politică. Lupul pesedist aruncă de pe el blana de oaie sub care se ascunde și încearcă să se camufleze cu o blană de berbec.

Eu mă consider un om de dreapta. Dar știu că nu sunt singur pe lume și mai știu că adevărul nu e absolut și nu se află doar pe un singur taler al balanței politice. Încep însă să am îngrijorări cât se poate de firești în legătură cu viitorul stângii. Dacă Ponta continuă tot așa, iar dezertările și demiterile din PSD se înmulțesc, vom avea o stângă nu doar nereformată, dar și fărmițată. Fără putere și fără influență. Un fel de PNȚCD în epoca modernă. Ori un eșichier politic în care vezi doar o culoare politică nu înseamnă democrație. E un pas spre absolutism. De aceea cred că Ponta ar trebui să fie înlăturat cât mai repede din toate funcțiile politice și administrative. Să lase stânga să renască pe alte principii decât cele pe baza cărora a funcționat până acum. Fără puterea baronilor, fără puterea instituților și fără puterea corupției. Altfel. pe scena politică vom avea o dreaptă care, în absența concurenței, va cere tot mai mult până când va deveni absolută.

De aceea vă spun:

Există un timp al războiului, așa cum există un timp al împăcării. Există o vreme a înțelepciunii, așa cum există o vreme a prostiei.

Noi, acum, trăim timpul colindelor.