Președintele CJ Arad, Iustin Cionca răspunde solicitării deputatului Eusebiu Pistru

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , , ,

Published on ianuarie 19, 2017 with No Comments

2

Stimate domnule deputat Eusebiu Pistru Popa Manea,

La început de mandat, primiţi întreaga noastră consideraţie şi asigurarea că vă stăm la dispoziţie în tot ceea ce înseamnă informarea privind activitatea Consiliului Judeţean Arad, în special proiectele aflate în derulare sau pe care dorim să le demarăm în perioada următoare.

Județul Arad are nevoie de tot sprijinul aleșilor săi pentru a continua aceste proiecte, de care beneficiază toţi arădenii, indiferent de culoarea politică. Cu cât vor fi mai multe voci care susţin Aradul la nivel național, cu atât mai bine va fi pentru locuitorii judeţului, în competiţia neoficială cu celelalte judeţe. Dincolo de activitatea strict legislativă, este nevoie de o implicare în toate proiectele județene şi locale. Este necesară o colaborare între Consiliul Judeţean, primari şi parlamentari pentru a susţine proiectele judeţului, ca Aradul să simtă că are reprezentanţi la nivel central.

Județul Arad are proiecte de mare anvergură, şi mă refer în primul rând la cele de infrastructură medical, rutieră, transfrontalieră, la proiectele de promovare turistică, la cele culturale, proiecte care țin de confortul și viața de zi cu zi a arădeanului.

Administrarea judeţului este un domeniu în care acţiunile concrete sunt obligatorii pentru cetăţeni, pentru a reduce inegalităţile în ceea ce priveşte calitatea vieţii. În acest context, strategia Consiliului Judeţean Arad este centrată pe rezolvarea problemelor comunităţii.

Transparenţa în activitatea pe care o desfăşurăm este un principiu pe care l-am adoptat încă din prima mea zi de activitate în Consiliul Judeţean Arad, fiind conştient de necesitatea colaborării dintre instituţiile responsabile de gestionarea fondurilor publice.

Vă rugăm să ne sprijiniţi în tot acest efort financiar şi logistic, prin tot ceea ce vă permite legislaţia în vigoare, să depuneți amendamente la buget și să promovați interesul județului nostru, astfel încât arădenii să conştientizeze existenţa unei echipe unite, care munceşte în folosul Aradului.

Președintele Consiliului Județean Arad, 19.01.2017

Iustin Cionca

No Comments

Comments for Președintele CJ Arad, Iustin Cionca răspunde solicitării deputatului Eusebiu Pistru are now closed.