Unanimitate pentru proiectul de hotărâre privind interzicerea activităţii de cerșetorie pe raza administrativ-teritorială a municipiului Arad! S-a întâmplat miercuri, 11 septembrie 2019 în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local Municipal. Hotărârea prevede o înăsprire a măsurilor sancționatorii împotriva persoanelor care apelează la mila publicului respectiv triplarea cuantumului amenzilor și confiscarea sumelor rezultate din cerșetorie, bani care vor fi transformaţi în venit la bugetul local.
„Hotărârea adoptată azi, prevede nu numai o majorare semnificativă a amenzilor pentru cei care sunt prinşi cerşind, dar mai mult decât atât, va da posibilitatea poliţiştilor locali împuterniciţi în acest scop, să confişte banii obţinuţi de către cerşetori din această activitate. Este una din măsurile prin care încercăm să oprim acest fenomen şi cred că va da rezultate aşa cum a dat şi în alte oraşe din ţară, cum este de exemplu Clujul unde o hotărâre locală similară a fost aprobată acum câţiva ani şi dă rezultate. Este modelul pe care l-am folosit şi noi în elaborarea proiectului aprobat cu unanimitate de voturi. Nu cred să avem probleme cu implementarea lui ”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.
Pentru ca efectele acestei măsuri să se vadă cât mai repede, este important ca eforturile administraţiei locale de combatere a acestui fenomen să fie susţinute şi de cetăţeni. Aceştia sunt îndemnaţi să renunțe la obiceiul de a oferi cerșetorilor sume de bani și să anunțe prezența lor pe străzile din municipiu, la numărul de telefon al Dispeceratului Direcţiei Generale Poliţia Locală Arad: 0257-939 (apel gratuit).
No Comments
Comments for Primăria Arad ia măsuri concrete pentru combaterea cerşetoriei în Arad are now closed.