Primarul Călin Bibarț: “Considerăm că acum sănătatea arădenilor este de maximă prioritate!”

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , ,

Published on martie 25, 2020 with No Comments

Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură Arad a suspendat toate evenimentele programate în perioada următoare. Decizia a fost luată prin dispoziția primarului Municipiului Arad după publicarea în Monitorul Oficial a Decretului privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României. Primarul Călin Bibarț a dispus ca banii economisiți ca urmare a acestei decizii să fie folosiți pentru asigurarea necesarului de materiale de protecție și echipamente medicale, astfel încât misiunea celor din linia întâi să fie una cât se poate de sigură și eficientă.

Considerăm că acum sănătatea arădenilor este de maximă prioritate! Este și motivul pentru care am dispus sistarea pentru o perioadă a  tuturor cheltuielilor aferente activităților culturale, sportive sau de tineret. Fondurile economisite le direcționăm spre necesitățile stringente ale sistemului de sănătate arădean. În funcție de evoluția lucrurilor vom reface aceste alocări”, a explicat edilul Călin Bibarț.

Târgul de Paști este numai unul dintre evenimentele ce nu vor mai avea loc în oraș, asta după ce ani la rând acesta se număra printre cele mai așteptate și mai îndrăgite evenimente al primăverii.  La fel se va proceda și cu alte acțiuni culturale, sportive și de tineret programate în perioada următoare.

 

 

No Comments

Comments for Primarul Călin Bibarț: “Considerăm că acum sănătatea arădenilor este de maximă prioritate!” are now closed.