În loc să se ocupe de problemele arădenilor, Gheorghe Falcă a făcut o obsesie pentru Guvern și pentru deputatul Măduța. „Primarul Falcă s-a obișnuit să facă o politică a dezinformării și minciunii. Pentru el, orice se întâmplă sau nu se întâmplă este vina mea, pentru că așa îi dictează interesele politice. În ceea ce privește Cetatea Aradului, i-am atras atenția asupra faptului că ANL nu prevede construcția de locuințe pentru militari la Arad, conform răspunsului la o interpelare pe care am adresat-o în acest an. Conform protocolului încheiat în 2010, prin hotărâre CLM și hotărâre de Guvern, această obligație revine foarte clar autorităților locale. L-am invitat pe primarul Falcă la o lectură publică a acestor documente, dar el răspund prin minciuni și dezinformări. Eu vreau să sprijin un demers corect de preluare a Cetății, este o minciună ordinară că aș fi împotriva acestui demers. În ceea ce privește pasajele, după patru ani de lucrări stopate, toți politicieni din Arad și toate guvernele trebuie să își ceară scuze arădenilor. Eu am făcut deja acest lucru, recunoscând o parte din responsabilitate, ca reprezentant al guvernării PSD. Sincer, este ultima dată când intru în polemică pe acest subiect. Cred că arădenilor li se par disgraţioase aceste replici şi contra-replici în care nimeni nu este de vină dar pasajele nu se fac de ani de zile. În schimb, observ că Gheorghe Falcă nu își reunoaște partea din vină, deși este mai mult decât evidentă. La preluarea guvernării de către PSD, pasajele trebuiau să fie gata. În timp ce guvernele Boc și Ungureanu tăiau finanțarea pentru pasaje, primarul Aradului nu spunea nimc. Este corect? Personal, am insistat pentru ca cele două pasaje să primească finanțare iar această finanțare a venit anul trecut și există anul acesta. Firmele selectate de PDL nu vor sau nu pot să lucreze, ce atribuții am eu să intervin? Soluția avansată de primarul Falcă, de a prelua Aradul pasajele este demagogică și inutilă. Și dacă vor fi preluate de administrația locală, pașii de urmat vor fi aceiași: evaluarea lucrărilor, proceduri de licitație. O astfel de iniţiativă ar împovăra inutil bugetul local. În plus, Gheorghe Falcă nu asfaltează drumurile din municipiu care intră în atribuţiile sale şi se plânge că nu primeşte bani de la Guvern, dar acum vrea să ia pasajele? Este o idee absolut neserioasă. Nu finanțarea este problema acum, banii există după cum știe toată lumea, problema este insolvența firmelor care au câștigat licitația prin metodele pe care le știe foarte bine Gheorghe Falcă și care nu pot sau nu vor să lucreze. Acest mod mincinos de a face politică a ținut Aradul și România în loc ani de zile, pentru că în loc de soluții și acțiune concretă, politicienii au venit cu minciuni și dezinformări. Din păcate, aceste dezinformări sunt tolerate de o parte din opinia publică și o parte a mass-media”, a spus deputatul Flavius Măduța.
No Comments
Comments for Primarul Falcă, obsedat de deputatul Măduța are now closed.