Primăria Arad, prin Centrul Municipal de Cultură, va organiza o conferință și două proiecții de film în memoria actorului Jávor Pál, născut la Arad.
Acțiunea este organizată în parteneriat cu orașul Szombathely în cadrul rețelei Alianța Orașelor Europene ale Culturii ( AVEC ).
Jávor Pál este unul dintre actorii importanți ai Ungariei, care a jucat roluri în sute de filme și piese de teatru.
Evenimentul „Zilele «Jávor Pál»” este organizat în memoria actorului maghiar născut la Arad și va avea loc la Cinematograful Arta, în perioada 26-27 octombrie.
Jermann Pal Gustav, cunoscut sub numele de Jávor Pál s-a născut în 31 ianuarie 1902 la Arad și a trăit în oraș până în 1918 când a ales să se stabilească în Danemarca. Însă, a fost coborât, forțat, din tren la Budapesta și s-a stabilit în capitala Ungariei unde a urmat Academia de Teatru și Film.
În anul 1946, Jávor a făcut un turneu de succes în România, iar apoi, la 15 octombrie, răspunzând unor apeluri, a călătorit în Statele Unite, unde s-a stabilit și a trăit timp de 15 ani.
Jávor Pál este considerat unul dintre cei mai influenți actori ai filmului maghiar, un personaj recunoscut pe plan internațional.
Programul evenimentului:
Joi, 26 octombrie
Conferință susținută de domnul Bognar Levente, viceprimar al Aradului, domnul Puskel Peter, scriitor și domnul Feiszt Gyorgy, istoric.
ora 19.00
Proiecția filmului „Halálos tavasz” (Primăvară mortală) (105 min.)
Vineri, 27 octombrie
ora 19.00
Proiecția filmului „Tóparti latomás” (Viziune pe malul lacului) (93 min.)
No Comments
Comments for Proiecții speciale de film în memoria actorului Jávor Pál, născut la Arad are now closed.