Cel mai mare proiect din ultimii 30 de ani care prevede decolmatarea și igienizarea canalului Mureșel intră în linie dreaptă. La solicitarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), Consiliul Județean Arad a emis autorizația de construire a lucrărilor pentru ,,Dezvoltarea sistemului de ape interne de interes comun de pe Canalul Mureșel, Canalul Ier Legător și Canalul Ier”. Astfel, se vor executa lucrări de decolmatare a canalelor Mureșel, Ier Legător și Ier, precum și reabilitarea unor construcții hidrotehnice.
,,Am crezut în acest proiect, atât de necesar, încă din perioada în care am fost parlamentar, când am pus bazele și am asigurat finanțarea pentru documentația tehnică. Este o investiție de amploare pentru municipiul și județul Arad, având în vedere că de 30 de ani nu s-au mai făcut lucrări de asemenea anvergură pe canalul Mureșel. Canalul va fi refăcut și curățat, astfel se va asigura o protecție în plus în caz de inundații și va avea un impact în reducerea poluării. Lucrările sunt finanțate din fonduri europene câștigate de ANIF și vor fi demarate în aproximativ o lună”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Canalul Mureșel are lungimea totală de 12.175 m, din care 6.500 m sunt situați în intravilanul municipiului Arad și 5.675 m canal deschis, în afara municipiului.
No Comments
Comments for Proiectul de decolmatare și igienizare a canalului Mureșel intră în linie dreaptă are now closed.