Promovarea virtuală a Bazilicii Papale „Maria Radna”

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: ,

Published on iunie 03, 2022 with No Comments

 

Promovarea virtuală marca Cyber Excellence a mănăstirii și complexului monahal de la Maria Radna, județul Arad, România, are ca scop valorizarea internațională a acestui obiectiv cu remarcabile valențe spirituale și culturale.

Situată într-o zonă pitorească, într-o regiune definită de multiculturalitate, mănăstirea „Maria Radna” și-a pus amprenta, în decursul istoriei sale multiseculare, în mod semnificativ asupra vieții religioase din spațiul Europei Centrale. Sistemul pelerinajelor consacrat aici, fundamentat pe miracolele săvârșite de Icoana Fecioarei Maria ajunsă la mănăstire în secolul al XVII-lea, a amplificat fervoarea religioasă a credincioșilor creștini veniți din toate colțurile lumii.

Prin ipostaza sa specială – conferită de statutul de „Bazilică Papală” și acela de „sanctuar marianic” – ,  „Maria Radna” se înscrie într-o galerie selectă a locurilor de pelerinaje din care fac parte Fatima, Lourdes, Santiago de Compostela sau Medjugorje.

Dispunând de un muzeu cu artefacte deosebite, de o bibliotecă de conține colecții rare de carte și documente și nu în ultimul rând de un itinerariu spiritual special – „Calea Crucii” – într-un cadru natural care îndeamnă la meditație și rugăciune, „Maria Radna” reprezintă un veritabil reper spiritual la care orice creștin trebuie să ajungă cel puțin o dată în viață.

Pentru a vizualiza, accesați site-ul: www.basilicamariaradna.info

No Comments

Comments for Promovarea virtuală a Bazilicii Papale „Maria Radna” are now closed.